Îmbroboditorii

Pe la începuturile mele de ziarist am cunoscut un ins pe care, dacă îl luai în serios, puteai avea problema de-a ajunge să-l consideri un soi de guru al politicii mioritice. E drept, era îmbrăcat mai jerpelit, lucra la o publicație obscură, pe care n-o prea vedeai la chioșcuri, dar când găsea auditoriu care, vrând-nevrând, îl asculta, să te ții! Când omul acesta începea să vorbească realizai că ai în față un titan al gândirii politice, un Everest al tacticilor și strategiilor de partid și de stat, un profund conaisseur al dedesubturilor parlamentare, guvernamentale și prezidențiale. Aflai de la el lucruri uimitoare. De pildă, că el și nu altcineva scrisese „draftul” statutului și programului cutărui partid, iar „băieților de-acolo” nu le mai rămăsese decât să le cosmetizeze nițel. Că tot el l-a sfătuit pe cutare să se bage-n politică și cum să facă să ajungă vice de partid. Că el a fost „eminența cenușie” a campaniei electorale a altui partid. Că, de fapt, el conduce Biroul de presă de la Guvern, numai că nu-i convine să apară în față. Că tot el scrie discursurile unui politician foarte combativ și, când are vreme, își mai aruncă un ochi și pe niște proiecte de legi, să controleze dacă „ăia de la minister” le-au conceput bine.
Râdeți? Nu râdeți, că insul ăsta a făcut ceva bani de-atunci încoace. Fiindcă pur și simplu i-a găsit pe unii care să-l creadă și care să-l plătească pentru a-i “ajuta”, cu vastele-i cunoștințe și relații, fie în politică, fie în afaceri, fie în ambele. Când unul își dădea seama de eroare, plătise deja pentru ea. Cash, de obicei… Și urma altul la rând. Fiindcă aceia păcăliți n-aveau nici un interes să pice de fraieri, așa că nu duceau vorba. Dimpotrivă, unii îl și recomandau călduros.
Un alt personaj, tot din jurul politicii (e drept, nu politica înaltă), a reușit perfomanța – că este, într-adevăr, o performanță – de a avea doar eșecuri profesionale. Eșecurile astea i-au adus, însă, bani buni și chiar o reputație de natură a-l propulsa într-o funcție excelent plătită. Nu ridicați din sprâncene, că e adevărat.
Altcineva, care s-a plimbat, ca sfătuitor-șef, pe la mai multe partide, iar între două asemenea plimbări a ratat și încercarea de-a răzbi ca lider de partid, apare deseori la televizor, făcând teorii despre politică, predicții și „dezvăluiri”, cu aerul de atotcunoscător. Mai nou, s-a lipit, ca și consilier personal, de un mare patron. Chipurile, să-l ajute să-și dezvolte biznisurile…
Exemplele de mai sus nu sunt izolate, dimpotrivă, tind să capete dimensiunea unui fenomen. Începe să se contureze o nouă profesie în România: aceea de îmbroboditor.