Editorial

Ilustrate din New Orleans

  • logomytex.png
 

Dom’le, m-au asasinat televiziunile cu dezastrul lasat in urma de uraganul Katrina. De acord, era o stire, dupa prapadenia pe care a facut-o pe-acolo, prin America. Erau si doua, si noua stiri, dupa barbaria care s-a dezlantuit in timp ce si dupa ce-au dat apele si vanturile. O barbarie care, intre noi fie vorba, a aratat ca cel putin intr-o parte a Statelor Unite, asa-zisa lume civilizata, nu e, de fapt, decat o fata urata a Evului Mediu; e drept, cu pistoale in locul sabiilor si pumnalelor, cu pusti in locul lancilor si cu veste antiglont in locul scuturilor. Erau de dat, zic eu, si critcile unor vedete din media si din show-business, care au facut donatii importante pentru sinistrati, dar, cu acelasi prilej, au criticat administratia Bush pentru faptul ca a fost mult mai bucuroasa si i-a fost mai lesne sa trimita bani si trupe in afara tarii, in Irak, Serbia, Afganistan etc. decat sa-i ajute rapid pe cetatenii americani din SUA loviti de napasta.
In ultima perioada, insa, televiziunile de la Bucuresti au sufocat, realmente, natia cu mii de stiri, comentarii, preluari, reluari, transmisii si-asa mai departe, de la uraganul Katrina. Unele penibile rau, cum au fost transmisiile „singurului jurnalist roman in direct de la New Orleans”, cum suna prezentarea efectuata, din studio, de un domn grav, cu mustata. Ce mai voce tremurata, ce mai adanca preocupare, ce mai balbaieli, ce mai greseli gramaticale au venit de peste Ocean! Si, peste toate, prestatia, chipurile, dramatica a „singurului jurnalist”, de fapt o fatuca arhipatrunsa de importanta misiei sale, care se transformase la un moment dat din reporter
intr-un soi de detectiv-salvator. Asta, daca te luai dupa obstinatia cu care se incapatana sa convinga telespectatorii (sau, mai stii, pe sefii ei) ca e pe urmele unei romance disparute acolo. In alta zi, aceeasi fatuca se autovictimiza de zor si isi ridica statuie fiindca uite, desi e mare mizerie in New Orleansul ala, desi sunt atatea pericole si-o pandesc atatia oameni rai, ea se fataie plina de eroism de colo-colo doar fiindca e musai sa ne informeze pe noi ca sinistratii beau apa minerala, unii isi pazesc casele, iar altii se inghesuie pe stadion, unde nemernicii de militari n-o lasa si pe ea sa intre pentru a ne „informa” ca oamenii aia sunt cam necajiti. Si tot asa, zi de zi, din ora-n ora. Cam aceeasi peltea. Nu mai zic de perla colegului ei cel grav din studioul de la Bucuresti care, din toata grozavia, intelesese la un moment dat ca „totul e foarte frumos acolo”… Nu mai zic nici de liota de „specialisti” in analiza geopolitica a uraganului, in repetarea frazelor spuse pe CNN si prezentarea lor drept „contributii proprii” si-n alte piei de closca.
In afara de neprofesionalism, mi se pare si ceva suspect in toata obstinatia asta de-a ne indopa cu relatari despre uraganul din America. O mica incercare de manipulare, care sa ne faca sa uitam de inundatiile de la noi si sa le cainam pe alea din SUA. Sau sa zicem: „Lasa, dom’le, nu vedeti ca si la altii e, nu doar la noi! Ce mai atata tevatura? Fiecare sa se descurce cum poate!”. Fiindca televiziunile – si ma refer in special la televiziunea publica, la care cotizam toti, vrand-nevrand – evita, in ultima vreme sa mai filmeze in zonele calamitate de la noi (o fac doar daca se mai duce presedintele in pelerinaj la Maracineni) si sa mai vorbeasca de situatia sinistratilor din Banat, Moldova si celelalte zone lovite de ape. Acolo, mult mai aproape decat e New Orleans, sunt romani, multi romani fara case, fara haine, fara incaltaminte, oameni care mananca pe sponci si asteapta cu groaza iarna. De soarta lor se pare ca nu-i pasa nimanui, in primul rand politicienilor care ne conduc si care sunt obligati de Constitutie sa asigure cetatenilor un trai decent. In loc de reportaje cu sinistratii din Romania, e mult mai comod si mai lipsit de riscuri sa vorbesti despre cei din New Orleans…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button