Fapte diverse

 Un oraș din România anului 2010. Un cetățean reclamă telefonic la distribuitorul de energie electrică faptul că în zona în care locuiește sunt frecvente întreruperi ale electricității. Reclamă o dată, de două ori, de zece ori. Primește același răspuns: „vom trimite o echipă”. Și echipa vine mai mereu. Numai că „reparațiile” pe care le face rezolvă problema doar pe moment. Sătul să tot rămână fără curent și să înlocuiască sau să ducă la reparat aparatele electrice din casă, care se defectează din cauza întreruperilor, omul întreabă și electricienii, și persoana de la „Deranjamente” care poate fi cauza atât de deselor pene de curent electric. Primește un răspuns de-a dreptul stupefiant: „N-avem ce face, de câte ori firul de curent e atins de o pasăre sau de altceva, cade tensiunea”. „Și ce s-ar putea face, totuși?”, insistă plătitorul. „Păi, n-avem ce face decât să vină echipa de fiecare dată și să așteptăm toamna, că pleacă păsările călătoare și atunci vor fi mai puține întreruperi”. Repet: asta se întâmplă într-un oraș din România, țară membră a Uniunii Europene, în anul de grație 2010.
 Capii unui județ au avut și ei o ambiție: să construiască în municipiul reședință o „eurogară”, cea mai modernă din țară. Au obținut banii, au angajat lucrarea însă abia executarea acesteia în proporție de 90%, adică după… cinci ani, au realizat că au cheltuit aproape 6 milioane de euro pentru o „eurogară” așezată taman peste șinele de cale ferată! Mă rog, unii ar spune că mai bine și-au dat seama mai târziu decât niciodată… Oricum, oficialitățile s-au arătat și așa bucuroase că au „cea mai frumoasă gară din România”. Și speră ca Guvernul să le mai dea 20 de milioane de euro cât au estimat ei, dimpreună cu marii specialiști de la firma constructoare, că ar costa „relocarea” celor trei buclucașe linii de cale ferată.
 În țărișoara noastră există, dacă nu știați, o instituție care se cheamă Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Printre altele, instituția asta are și atribuția de a autoriza funcționarea aparatelor radiologice din sistemul sanitar. Asta în teorie. În practică, șefa Comisiei, cu rang (și, firește, cu leafă) de secretar de stat declară umătoarele: „Personal, nu am curajul de a efectua o analiză radiologică în nici unul din spitalele din România, având în vedere nivelul crescut de expunere la radiația aparatelor”. Cum ar veni, n-are curaj  să analizeze, dar autorizează. Asta, probabil, în pauzele dintre desele excursii în străinătate ale unuia sau altuia dintre conducătorii instituției. Pe bani publici, firește. Am scris „excursii”? Pardon. E vorba despre seminarii, simpozioane, specializări, schimburi de experiență și așa mai departe… Chestii importante.