Editorial

Faceți-vă voi mai întâi prevenție! La cap! (I)

 

Ce să zic, a-nviat Herr Nicolăescu! Vi-l amintiți, probabil, e băiatul ăla agitat, bântuit într-o vreme de-o idee fixă: nația la analize, înainte marș! Gratuite, chipurile, de parcă ni le făcea el cadou, nu le plăteam tot noi – și încă cu cât! – din taxele, impozitele și contribuțiile la care ne obligă statul acesta veșnic nesătul și hoțoman! Ce s-a ales din acel măreț program, se știe: praful de pe tobă! Analize făcute la normă, să iasă cât mai multe la număr și să se deconteze cât mai mulți bani. Am avut și eu o experiență atunci: conform analizelor ordonate de Nicolăescu, aveam colesterolul puțin cam mare. La sfatul unui medic – știa el ce știa! – le-am repetat: totul a ieșit în regulă. Și mai cunosc niște cazuri asemănătoare.

Acum, după o îndelungată perioadă în care ne-a iertat de prezența sa în spațiul public, Herr Nicolăescu a apărut iarăși, la braț cu Al(b)inuța Liberala, trâmbițând amândoi ce le-a mai trecut prin minte: un proiect de lege din foarte numeroasa categorie amenințătoare, ce demonstrează încă o dată, deși nu mai e demult nevoie, politica agresivă a statului față de cetățean: „Te oblig să faci cum vreau eu, pe banii tăi, iar dacă nu vrei, te pedepsesc luându-ți și mai mulți bani”. Este vorba despre proiectul de lege privitor la prevenția în Sănătate, inițiat de contabilul Nicolăescu, jurista specializată în științe penale Alina Gorghiu, plus o doamna care a fost șefa unei Gărzi județene de mediu și apoi, o scurtă perioadă, ministru al Pădurilor și încă un parlamentar al cărui nume nu contează decât atunci când își încasează banii de la Camera Deputaților, că probabil trebuie să semneze în dreptul numelui. Vasăzică, toți specialiști unul și unul în Sănătate…

Proiectul ăsta arată extrem de clar cum se poate distruge, în doi timpi, trei mișcări și o concepție punitivă  o idee bună în sine: aceea a prevenției. În esență, inițiatorii amenință populația cam așa: cine nu participă la programele lor „de prevenție” va suporta costul tratamentelor medicale în caz că se va îmbolnăvi. Nu contează că foarte multă lume a plătit până acum sume mari, chiar foarte mari la fondul asigurărilor de sănătate și are calitatea de asigurat care, teoretic cel puțin (că practic… știm cu toții), îi conferă dreptul la compensarea parțială sau totală a unor consultații, investigații, tratamente, nu contează nici prevederea constituțională care garantează tuturor cetățenilor dreptul la îngrijirea sănătății. Contează doar pohta ce pohtesc contabilul, jurista, doamna cu pădurile, parlamentarul anonim și ceilalți politruci din Parlament care au semnat că-i susțin în acest demers. Ei, oare, practică ceea ce țin morțiș să ne bage pe gât? Ei, oare, au făcut și fac ceea ce se cheamă prevenție, mai ales la cap? Că, se știe, de-acolo se împute peștele…

(va urma)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button