Două abordări

În statul canadian Quebec, micuța localitate Saint Prime, de nici 3.000 de locuitori este vestită: aici se află „La vieille fromagerie Perron”, datând din 1895, transformată într-un muzeu al brânzei cheddar, deschis în 1992 și vizitat anual de un mare număr de turiști. Practic e o veche făbricuță de brânză, fostă afacere de familie, care, din mai nimic, a devenit o fabrică de bani. În afară de una-două odăițe unde poți vedea cum se locuia acolo acum 80-100 de ani, de niște vechi obiecte folosite la fabricarea cheddar-ului și de bucăți de „brânză” din gips, există un magazin de produse alimentare și de suveniruri, sunt organizate ateliere (de inițiere în fabricarea brânzei, de degustare), expoziții, există programe pentru grupe de elevi ș.a.m.d. Totul produce bani, iar locul arată impecabil, de la restaurare până la curățenie.

În România, cetatea dacică de la Costești, din Munții Orăștiei, are o vechime de peste 2000 de ani și este infinit mai valoroasă din punct de vedere istoric decât acea făbricuță de brânză din Canada. De aceea este și inclusă (încă…) în patrimoniul mondial UNESCO. Era una din reședințele regilor daci și avea, în plus, rolul de a proteja drumul către Sarmizegetusa Regia. Actualmente, acest foarte important monument istoric este în faza în care sunt aproape toate în România: aceea de distrugere. La fel ca și celelalte cinci fortărețe dacice din Munții Orăștiei, se află într-o stare avansată de degradare. Multe din blocurile de calcar ale construcției au fost furate sau zac dislocate ici și colo; pe unele sunt zgâriate mesaje „moderne”; mizeria e la ea acasă – pet-uri, pungi, hârtii și alte gunoaie; fostele locuințe ale regilor daci au devenit acum grajduri pentru vacile aduse acolo, iar așezarea e, practic, o pășune plină de balegă. Și aici, ca și în celelalte fortificații dacice – Piatra Roșie, Blidaru, Sarmizegetusa, Căpâlna, Piatra Craivei  etc. – au făcut ravagii și căutătorii de „comori”. Nu-i pasă nimănui, toți cei „în drept” se ascund după birocrație, după formule gen „situația e complexă”, „trebuie mai întâi să…”, „avem în vedere”, „contextul e dificil” etc.

Lista monumentelor demolate, lăsate să se degradeze, părăsite, „reabilitate” pompieristic, dar pe mulți bani  (ceea ce tot distrugere se cheamă, până la urmă) este foarte lungă în România. Sunt specialiști care apreciază că distrugerile de patrimoniu de după 1990 sunt mai mari decât cele suferite în Al Doilea Război Mondial și în perioada comunistă.

Alții scot bani și din ce nu (prea) au, noi distrugem ce (mai) avem.