Dl. V.P. și diaspora „cotizantă” (I)

Vasăzică, după părerea premierului Victor Ponta, „suntem (adică noi, în România – n.m.) într-o situație foarte bună pe care trebuie să o întărim. Tot ceea ce am realizat în anii trecuți trebuie să păstrăm și în 2015: creștere economică, locuri de muncă, deficit mai mic și investiții străine mai multe”. Ca o paranteză, deducem că investiții autohtone avem destule, nu ne mai trebuie…
Însă, după ce ne-a spus că în țară e foarte bine, același premier s-a răzgândit și a  dezvăluit că nu e bine: „avem nevoie de bani pentru sănătate, educație, pentru combaterea marii probleme a țării – sărăcia”. Și, pentru a nu i se reproșa cumva că se rezumă la rolul de agent constatator, dl. Ponta a avansat și soluția la problemă: „Avem o realitate, trei milioane din populația dinamică, cu capacitate de muncă, din România sunt în afara țării și nu plătesc nici un leu la sistemul social. Știu, se spune că trimit bani acasă, dar nu-i trimit la școli, la spitale, la drumuri, la pensii sau la șomaj. Îi trimit pe căi private, foarte bine acest lucru. Dar gândiți-vă, dacă cei trei milioane ar cotiza cu 10 euro pe lună la bugetul social al României, ar fi o contribuție pe care am simți-o. Deci, e o problemă și cred că creșterea numărului de contribuabili este singura soluție sustenabilă pe termen lung”. 
Socoteala asta nu-i, însă, chiar atât de simplă pe cât o arată operațiunea de înmulțire a trei milioane cu 10 euro și cu 12 luni. E chiar complicată. Mai întâi, că dl. Ponta nu ne-a spus de unde știe că sunt trei milioane de români „cu capacitate de muncă” în diaspora. Mi-aduc aminte că toamna trecută ministrul delegat, pe atunci, pentru românii de pretutindeni afirma foarte clar: „Nu știm câți români sunt în afara granițelor și vă spun și de ce – e foarte greu. Așa că statul român nu are o imagine clară a prezenței românilor în străinătate”. Or, de la „nu știm” la fix „trei milioane” e un drum prea lung pentru a fi parcurs în 2-3 luni.
Mai departe. Dl. Ponta nu ne-a spus prin ce calcule a ajuns la concluzia că românii din diaspora ar face bine să „cotizeze” cu fix 10 euro lunar la „bugetul social” al țării pe care au părăsit-o. De ce nu 7 sau 15? Sau 10 a fost primul număr care i-a venit în minte pe când vorbea?
Și încă ceva: dacă „suntem într-o situație foarte bună”, ce nevoie mai avem de „cotizația” de 10 euro din diaspora?
(continuare în numărul viitor)