Dl. Ponta și lupta de clasă (I)

Dl. Victor Ponta este un admirator declarat al lui Fidel Castro și-al lui Che Guevara. Și din spusele sale despre economie și fiscalitate, denotă că vede social-democrația ca pe un fel de cvasi-haiduceală. Adică statul să ia mai puțin de la cei cu venituri mici, maximum de la unii care câștigă mai mult, iar cu banii astfel strânși… mai vede ce face. Cam asta se înțelege din perorațiile d-sale despre cum va anula PSD cota unică
și-o va înlocui cu „impozitul progresiv” sau „diferențiat”, prezentat drept „o problemă nu doar ideologică, care ne identifică pe stânga, ci și o soluție adoptată de 25 din cele 27 țări ale UE și de SUA”.  Apoi, acuzându-i pe liberali că „fetișizează” cota unică, dl. Ponta face exact la fel cu „diferențiatul” său, afirmând că „este o soluție care a asigurat între 2000 și 2004 cea mai mare creștere economică a României”. Am mai întrebat și eu oameni care chiar se pricep la economie și finanțe și
mi-au spus că a decreta, simplist, o asemenea relație de cauzalitate este o prostie. În fine…
Ce propune liderul PSD? Cei care câștigă sub 12.000 de lei anual să nu plătească impozit pe venit, iar celor cu venituri „foarte mari” să li se ia „undeva spre media europeană, de 48% din venituri”. Sau chiar mai mult, că dl. Ponta încă nu s-a decis: „Nu știu dacă să ajungem la soluția Obama, adică impozitul să fie de 90% din bonusuri” . Un bob zăbavă aici. Pesedistul-șef ori nu știe, ori ne minte cu seninătate. Întâi, că veniturile nu echivalează cu bonusurile. Apoi, „soluția Obama” nu se referă la toți americanii cu venituri mari, ci doar la șefii instituțiilor financiare salvate de la faliment de către guvernul de acolo, cu fonduri publice, adică ale contribuabilului american. Ceea ce-i cu totul altceva și este corect: cine dă banii, comandă muzica. Să trecem și de „aspectul” ăsta. Însă ce nu explică dl. Ponta este ce înțelege d-sa și ce înțeleg marii finanțiști social-democrați prin „venituri foarte mari”. Venituri ca ale președinților de companii din Germania? Ca ale partenerilor marilor case de avocatură din SUA?  Sau venituri de România? – țară unde a câștiga 1.500 – 2.000 de euro lunar, din muncă cinstită, este o performanță care îl plasează pe beneficiar în postura de-a fi privit cu invidie, chiar cu dușmănie, de-a fi înjurat cu oftică și acuzat că „ăsta precis fură de undeva”. După experiența pe care am avut-o exact în perioada 2000-2004, invocată de dl. Ponta cu atâta mândrie social-democrată, că doar PSD guverna atunci, eu, unul, tare mă tem că „venituri mari și foarte mari” vor fi considerate, de pildă, cele ce depășesc echivalentul a 500-600 de euro. Fiindcă în acea perioadă, impozitele maxime erau de peste 40% (adică dl.Ponta nici măcar nu e original, iar finanțiștii PSD știu doar una) și se aplicau începând de la cote mici de venit – vreo 1.300 de lei lunar, dacă îmi amintesc bine.

(continuare în numărul viitor)