Din puțul gândirii lor

Nu știu alții cum sunt, dar eu, sincer vă spun, simt că nu mai pot ține pasul cu aiurelile celor care ne guvernează. Am tot mai puternica impresie că mulți dintre oamenii aceștia pur și simplu se reped să declare public tot ce le trece prin minte, fără a mai aplica filtrul rațiunii, al analizei, logicii, bunului simț comun și, mai grav, dau putere de lege ideilor care-i cutreieră, fără a sta măcar puțin în dubiu: „Mă, o fi bine? Dacă se ivește o situație, două, trei, în care ce ne-a trecut nouă prin cap se dovedește a fi o prostie, din punct de vedere practic? Oare cum văd lucrurile cei pe care măsura anunțată de noi îi va afecta? Dar cei de prin alte țări care s-au confruntat cu problema asta cum or fi rezolvat-o?”. Nimic din toate aceste îndoieli omenești. Guvernanții afișează, în schimb, siguranța de sine a celor convinși că întreg adevărul lumii s-a strâns la ei, că soluții mai bune decât ale lor nu există și că oricine nu cade pe spate de admirație în fața înțelepciunii lor nu-i decât un cârcotaș din tabăra dușmană, un răuvoitor de profesie, un ins ce nu vrea binele țării. În rest, cei ce ne guvernează nu par a avea nici o apăsare. Ne apasă pe noi, cei care au avut nenorocul de a le fi contemporani, ne impun ideile lor alăturea cu drumul, trăiesc într-o realitate paralelă, de la înălțimea căreia neagă realitatea cealaltă, în care trăim noi.

Doar două exemple astăzi, dintr-o mulțime. Întrebat cum trebuie procedat dacă cineva vrea să dea bacșiș unui băiat care livrează pizza la domiciliu, ministrul Finanțelor a rămas nițel descumpănit, semn că nu se gândise nici o clipă la asta atunci când, împreună cu colegii din Guvern, a emis ordonanța de urgență privind fiscalizarea bacșișului (chestia de toată jena este că în actul respectiv apare în toată splendoarea cuvântul „bacșiș”, inexistent în manualele de economie, așadar nici nu și-a bătut capul să găsească o formulare mai profesionistă, mai oficială). Finalmente a dat un răspuns năucitor: „Dacă doriți să lăsați un bacșiș (pentru pizza livrată la domiciliu – n.m.), mergeți la unitatea respectivă, iar acolo, pe casă bate bonul fiscal, bacșișul respectiv și asta este! Sau cu taxiul, vreți să mă întrebați și de taxiuri, dacă mergeți cu taxiul?”. A doua zi, atenționat, probabil, asupra enormității pe care o emisese, dl. ministru a revenit cu altă idee. Una tot din puțul gândirii: bacșișul să se dea băiatului care aduce pizza, iar acesta va merge cu banii la firmă și îi va fiscaliza la casa de marcat. Dar dacă nu-i va fiscaliza, ci îi va cheltui până ajunge la firmă? Și cu bonul fiscal pentru bacșiș cum rămâne? Nu ne ordonau tot cei din Guvern să nu plătim dacă nu primim pe loc bon fiscal? Las acum la o parte faptul că la orice magazin întâi dai banii, apoi ți se înmânează bonul, fapt pe care cei din Guvern probabil că nu l-au aflat… 

A doilea exemplu: confruntat cu blocarea sistemului informatic presupus de cardul de sănătate, președintele Casei Asigurărilor de Sănătate a negat, pur și simplu, evidența, afirmând că sistemul funcționează. Și că, dacă o fi cineva de vină pentru „mici disfuncționalități”, aceia sunt medicii, farmaciștii și oamenii care „bagă cardul de sănătate în bancomat”. O fi văzut dumnealui, personal, pe cineva procedând astfel? Nici pomeneală, că nici nu intră în bancomate respectivul card! Dar, deh, așa i-o fi venit în minte pe moment să zică… În realitatea sa, lucrurile merg ca unse. Faptul că în realitatea noastră nu-i deloc așa nu-l interesează.