„Din oficiu”

În Absurdistanul administrativ care a devenit România se petrec aproape în fiecare zi chestii care unui ins din exterior – dintr-un stat în firea lui, unde instituțiile publice lucrează pentru cetățean, nu împotriva acestuia  – i s-a părea ilogice, incredibile, îngrozitoare, inutile, inumane… oricum numai normale nu. La noi, însă, asemenea enormități au devenit firești, chiar banale, prin frecvența cu care se petrec și, probabil, din cauza unui mental colectiv ce îmbracă nu rareori forme deviante. Ceea ce în alte părți ar stârni instantaneu un uriaș val de indignare, la noi iscă, eventual, un căscat de plictiseală, o exclamație de „ferească Domnul de mai rău!” ori „nu mă privește pe mine!” sau o miștocăreală dâmbovițeană. 

Spunea cineva că statul roman, prin instituțiile care-l administrează, este o structură care pur și simplu parazitează contribuabilul onest. Situația este, însă, mai periculoasă de-atât. În natură, organismul parazit are prevederea să nu-și omoare gazda, pentru că asta ar însemna să se sinucidă. Or, statul român nu posedă nici măcar acest dram de înțelepciune. Prin politicile sale publice și prin comportamentul agresiv el tinde să distrugă contribuabilii de pe urma cărora trăiește. Prin cele mai multe din instituțiile sale, prin cei puși să le conducă, statul a devenit un inamic al societății, împotriva căreia a declanșat un război nedeclarat oficial, dar purtat cu înverșunare.   

Din cauza asta, de pildă, România ar putea să se cheme, fără teamă de a greși, Taxomania. Societatea românească este sufocată de biruri, iar contribuabilii, fie ei persoane fizice ori juridice, sunt vânați cu asiduitate. S-a mers până într-acolo încât sunt oameni pe care Fiscul i-a lipsit – în disprețul legii – de mijloacele de subzistență, punând poprire pe conturile în care își primeau pensiile și salariile, astfel încât acei sărmani nu aveau acces la nici un leu! Au fost cazuri, și nu puține, în care s-a procedat tâlhărește, statul dispunând popriri și extrăgând banii din conturi bancare fără ca oamenii să fie măcar anunțați! S-au calculat contribuții la venituri inexistente, apoi s-au aplicat dobânzi și penalități ani în șir, tot fără ca aceia vizați de astfel de aberații să fie măcar înștiințați! În Taxomania, „organul fiscal” are dreptul, în unele situații, să stabilească „din oficiu” taxele, impozitele și contribuțiile, prin… estimarea bazei de impunere. Legea îi mai dă dreptul să pretindă, de pildă, unor categorii de persoane care nu obțin venituri din salariu să achite contribuția la asigurările de sănătate calculată la cel puțin salariul minim pe economie. Așa au fost posibile cazuri în care o gospodină ce primea alocația copilului într-un cont bancar să fie obligată să achite o contribuție la Fondul de sănătate, plus penalități și dobânzi, astfel încât valoarea totală era mai mare decât alocația! Asta, din cauză că statul român a considerat că acel cont bancar în care tot el îi vira banii pentru copil era generator de câștig; și, indiferent de dobândă (putea fi și 0,5 lei), contribuția se calcula „din oficiu”, ca pentru salariul minim pe economie! Puteți defini ce fel de stat este acesta?