„Dimensiunea creativă” a denunțului

Pe vremea când în Cambodgia stăpânea îngrozitorul dictator Saloth Sar, celebru sub numele de Pol Pot (1976-1979), cu hoardele sale care au măcelărit peste două milioane de oameni, regimul instaurat de el era supranumit „comunismul epocii de piatră”. Mie, unuia, mi se pare că hominizii epocii de piatră măcar aveau câteva scuze să-și dea în cap unii altora, dar în fine… În dictatura lui Pol Pot, copiilor de 6-7-10 ani li se spălau creierele și erau „educați” să-și denunțe părinții, bunicii, colegii, rudele acestora… în multe cazuri înainte de-a fi puși să-i împuște.

Înainte de asta, Uniunea Sovietică a anilor 1937-1953, când Stalin deținea puterea absolută, când terorismul devenise politică de stat și când multe milioane de persoane au fost arestate, întemnițate, deportate, exterminate, copiii erau, la fel, învățați la școală să denunțe orice li se părea a fi „element dușmănos”, începând cu membriii propriilor familii. Care „elemente” cădeau apoi rapid sub incidența hidosului articol 58 din codul penal, ce pedepsea aspru „activitățile antisovietice”. Fie ele reale ori inventate; „creative”, adică.

Nici în România acelor ani nu era altfel. Și mai apoi, după venirea lui Ceaușescu la putere, delațiunea era încurajată. Te turnau rude, prieteni, colegi de serviciu, necunoscuți ce stăteau lângă tine la acele cozi interminabile…

Au trecut, iată, aproape trei decenii de la înlăturarea Ceaușeștilor și-a comunismului și reintrăm, se pare, într-o epocă a denunțului. Nu numai în Justiție, unde este promovată până acolo încât inși care au sifonat sume impresionante scapă – cu un denunț – de pedeapsă, bașca rămân și cu banii ori, în cazuri de infracțiuni grave, beneficiază de reducerea la jumătate a  pedepsei, dacă îi toarnă pe alții. Delațiunea a început a fi parte din procesul educațional al copiilor! La Olimpiada de limba română dintr-un județ apropiat Brașovului (e vorba despre Prahova), elevilor li s-a cerut, negru pe alb, să formuleze un denunț împotriva unui „element dușmănos”!! Da, chiar așa era formularea! Iar după ce enormitatea asta a devenit publică,  inspectorul școlar de specialitate din acel județ a găsit de cuviință să motiveze aiuritor că „era vorba despre dimensiunea creativă pe care trebuie s-o dezvolte fiecare candidat la Olimpiadă și care dorește să acceadă la un nivel superior”. Ce învață de aici copii? Că fără un denunț „creativ” n-au cum „accede la un nivel superior”!