Dacă s-ar face și la noi un studiu…

Ce fac doi profesori universitari dacă au timp la dispoziție, dacă nu-s apăsați de grija zilei de mâine și dispun de niște fonduri și aparatură performantă? Firește, având în vedere cele de mai sus, acești profesori n-au cum trăi în România, unde au doar timp. Sunt americani. Ei, bine, utilizând o sofisticărie tehnologică (de care nu știu dacă aveau neapărată nevoie, dar probabil le-a fost mai comod așa), cei doi au făcut o descoperire gastro-religioasă, dacă-mi e permis să spun astfel: anume că în decursul unui mileniu, între anii 1.000 și 2.000, în reprezentarea artistică a Cinei celei de Taină, masa a devenit tot mai copioasă. Concret, de la un secol la altul, dimensiunea  farfuriilor din tablou, raportată la mărimea medie a capetelelor personajelor, a crescut cu până la 65,5%, cantitatea de mâncare din farfurii – cu 69%, iar mărimea bucăților de pâine – cu 23%. Au descoperit și ce anume mâncau personajele din tablouri: pește fript, friptură de miel, anghilă și friptură de porc. Nu salivați, că suntem în post…
Dacă, însă, s-ar fi făcut un studiu asupra a ce și cât au mâncat și mănâncă românii, probabil s-ar fi ajuns la alte rezultate. S-a mâncat bine aici, până prin anii ’80, după care s-a mâncat foarte prost. După decembrie ’89, s-a mâncat iarăși relativ bine, până la criza din ’96-’97. De-atunci, s-a mâncat tot mai pe săturate, cu un maximum în 2007-2008, după care porțiile au început să se micșoreze, dramatic, în multe cazuri. Astăzi, majoritatea românilor – începând cu pensionarii și cu oamenii tot mai mulți rămași fără servicii – mănâncă puțin și prost. Hrana cea mai ieftină, cea mai procesată industrial, aceea îmbibată cu chimicale și fabricată din cele mai de jos, ca și calitate, materii prime; legume și, când și când, fructe pe care în alte țări comercianții sunt obligați să le scoată de pe rafturi. Mâncare de supermarket, fie ea de import sau fabricată cu ingrediente de import, care, oricât de „redus” îi este prezentat prețul, tot nu și-l merită. Rar, foarte rar își mai permite românul obișnuit, acela „de la mediu în jos” o hrană de calitate, incomparabil mai gustoasă și mai sănătoasă decât aceea preparată cu aportul industriei chimice. Și asta unde? Într-o țară ce are condiții să hrănească sănătos nu 20 de milioane de oameni, ci 80!