Contraargumente la „tot evaziune se cheamă” (I)

Am auzit și am citit în ultimele zile declarații ale unor partizani ai ofensivei declanșate de statul român, prin instituția de administrare fiscală, împotriva unor firme, marea majoritate fiind afaceri mici și foarte mici. Citez la întâmplare: „România va fi alta, poate a lucrului bine făcut, doar când legile, procedurile vor fi respectate de toată lumea, după principiul unde-i lege nu-i tocmeală. Evaziunea fiscală nu deosebește între un leu și un miliard de lei. Tot evaziune se cheamă. Și pentru a stârpi marea evaziune, ca și în cazul corupției, trebuie ca românii să se vindece de năravul micii ciupeli”; „În România este nevoie de combaterea evaziunii, că legea e lege pentru toată lumea. Trebuie ca fiecare cetățean al României și fiecare firmă să își plătească datoriile”; „ Nu există mica evaziune și mare evaziune, există doar evaziune. Punct.” Ș.a.m.d., ș.a.m.d.

Sunt multe argumente care combat „tezele” citate mai sus. Mai întâi, ar trebui spus că inclusiv premierul Ponta crede (sau doar afirmă) că asistăm la o amplă operațiune de combatere a evaziunii fiscale. Nu-i chiar așa, nu în toate cazurile. Un minus de 50 de lei sau un plus de 12,8 lei în casa de marcat fiscală (subliniez, fiscală!) nu înseamnă nici pe departe evaziune. Nu ai cum face evaziune cu bani înregistrați pe casa de marcat, aceia sunt bani deja fiscalizați. Apoi, orice control făcut într-un magazin în timpul programului, mai ales într-unul cu multe sortimente de marfă și cu rulaj mare, nu va găsi la casierie concordanță deplină între banii existenți și ceea ce a înregistrat casa. Mai sunt clienți care pleacă fără să ia câțiva bani rest, vânzătorul nu are mereu cum să dea rest la centimă, se mai fac și greșeli… Este vorba despre trezoreria zilnică a agentului economic. Se întâmplă la fel și la un magazinaș de cartier, și la hypermarket, doar că     n-am auzit până acum de vreun hypermarket închis pentru 10,6 sau 50,3 lei diferență la casă… și-apoi, vorba cuiva: ce fac acei inspectori, controlează activitatea sau efectuează expertiză contabilă? 

S-a mai acuzat faptul că la unele puncte de vânzare nu se dădeau întotdeauna bonuri fiscale. Ok, în acele cazuri s-a încălcat legea. Putem, eventual, discuta dacă e necesar mereu să se aplice sancțiunea maximă, dat fiind că firmele acelea asigură supraviețuirea unor familii și că sunt și așa gâtuite de puzderia de biruri. Eu, unul, n-am văzut patron de magazin dintr-un cartier sau dintr-o comună plimbându-se în Bentley, dosind lingouri de aur sau cumpărând sute de tablouri celebre. 

Încă ceva, dacă am ajuns la acest punct:  oare s-a gândit cineva dintre cei de sus, care ne fac legi, ne pun biruri și ne înșiră cuvinte, că în cazul micului comerciant sau prestator de servicii treaba se poate reglementa și altfel? Fiindcă eu – și nu doar eu – am văzut în mai multe țări europene (Austria e doar un exemplu) că tot soiul de mici întreprinzători nu eliberează bon fiscal, ba unii nici nu au case de marcat. Și nu vorbesc de vânzători ambulanți. 

(continuare în numărul viitor)