Citiți etichetele? Le înțelegeți?

Rafturile supermarketurilor și ale magazinelor mai mici decât ele gem de produse de toate soiurile, pe care le folosim zilnic: alimente, băuturi, cosmetice, haine… Toate acestea au etichete. Câți, însă, dintre noi le citim cu atenție? Iar dintre aceștia, câți le înțelegem, astfel încât decizia de a cumpăra să fie luată în cât mai mare cunoștință de cauză? Și, poate mai important, câți dintre producători își etichetează și promovează mărfurile într-un mod care să nu inducă în eroare consumatorii, ci să le ofere informații relevante și într-un mod cât mai accesibil în legătură cu produsele?
Eu, unul, nu știu să se fi făcut asemenea cercetări de piață, de către instituțiile statului care au competențe în domeniu. Am citit, însă, și un studiu comandat de un ONG, potrivit căruia cam 40% din totalul cosmeticelor și hainelor „de firmă” din România sunt falsuri, și rezultatele altui studiu, al Consiliului European pentru Informații asupra Alimentelor, ce relevă că, în Germania, Franța, Ungaria, Polonia, Suedia și Mare Britanie (țări în care s-a desfășurat cercetarea), doar 18% dintre cumpărători verifică de fiecare dată etichetele produselor. Iar autorii consideră că este o medie procentuală bună! Mai rămâne chestiunea înțelegerii celor scrise pe etichete…
La noi, cu toate că legislația obligă producătorii să-și eticheteze mărfurile, foarte multe sunt etichetate necorespunzător. Iar legislația aceasta nu rezolvă o problemă și mai importantă: conținutul etichetelor dă cumpărătorului suficiente și relevante informații asupra produselor? Eu, unul, spun că nu. Și nu doar eu spun așa.
Luați, de pildă, din magazin, niște mezeluri. De multe ori nici nu aveți acces la etichetele acestora – vânzătorul este cel ce manevrează produsul, îl taie, îl cântărește și împachetează bucata solicitată. Dvs. nu vedeți decât prețul afișat. Când aveți acces la etichetă, puteți citi acolo ingrediente din care, de obicei, circa 60-70% sau mai mult sunt chimicale. Puteți citi, de pildă, o înșiruire gen: E128, E211, E249, E339, E452, E621
și-așa mai departe. Înțelegeți ceva? Vă dau aceste înșiruiri de litere și cifre suficiente informații despre produs? Nici pomeneală! Doar n-o să mergeți la cumpărături cu laptopul după dvs. și, după citirea etichetei, n-o să vă apucați să dați căutare pe internet, să vedeți ce înseamnă și dacă sunt nocive sau nu pentru sănătate (și, în majoritatea cazurilor, sunt). Chiar dacă pe etichetă scrie, cumva, mai în clar că produsul conține colorant alimentar roșu, nitriți de sodiu, nitriți de potasiu, fosfați sau polifosfați, benzoat de sodiu, glutamat de sodiu, amidon modificat, tot nu sunteți mai lămuriți, în afară de faptul că unii dintre dvs. pot conchide: „e plin de chimicale!”. Nu scrie, îndeobște, nici fapul că produsul conține carne dezosată mecanic (MDM) și câtă, nici ce doză de grăsimi saturate, nici câtă sare… Când cumpărați carne de vită ori de porc nu știți dacă a fost „îmbunătățită” cu colorant chimic; atunci când alegeți pui, nu vi se spune dacă a fost injectat cu apă și proteine hidrolizate provenite din carne de porc și vită (pentru a i se mări greutatea) și nici în ce cantitate. Știți, de pildă, că gustul și aroma de unt a unui fel de popcorn sunt date de diacetil, care cauzează bronșită obliterantă? Și probleme de același gen există și la alte categorii de produse. De exemplu la cosmetice, la articole de igienă, la haine. La fel, avem puține informații despre produse, iar cele care ni se dau, totuși, sunt totalmente insuficiente pentru a ști ce cumpărăm de fapt.