Circul anticoruptie

Potrivit datelor prezentate de oficialii grupului OMV, compania aceasta a consemnat, in trimestrul al doilea al acestui an, o crestere de 64 % a profiturilor. Directorul OMV a recunoscut ca unul dintre factorii determinanti ai aceastei fericite evolutii a fost preluarea Petrom. Afacere care s-a dovedit pana acum extrem de buna: aceleasi surse au declarat ca in primele sase luni ale acestui an firma din Romania a obtinut un profit net cu aproximativ 600% mai mare decat in aceeasi perioada din 2004. Practic, profitul de 164 de milioane de euro obtinut in ianuarie-iunie 2005 inseamna ca grupul austriac si-a recuperat deja 11% din pretul platit pentru preluarea Petrom. Ceea ce, la un asemenea nivel de business, este o performanta cu care extrem de putini se pot lauda. Si asta, in conditiile in care OMV n-a facut schimbari de profunzime in tehnologia, strategia de afaceri, dotarea Petrom, n-a dat oameni afara… practic, nu s-a vazut nimic nou. De altfel, in perioada foarte scurta trecuta de la privatizarea firmei din Romania nici nu se putea face mare lucru din acest punct de vedere. Abia de-acum incolo urmeaza ca austriecii sa-si puna in aplicare planurile: modernizari, inchideri de statii neprofitabile, renuntarea la unele depozite, externalizari, reduceri de personal s.a.m.d.
Asa stand lucrurile, prima explicatie logica a acestui profit este ca OMV a facut un lucru simplu: a inchis robinetele prin care banii de la Petrom se scurgeau spre alte destinatii, fara legatura cu profitul companiei, insa, indisolubil legate, sa zic asa, de profitul unora si altora. Va dati seama cati bani s-au sifonat din Petrom in ultimii 15 ani? Unde sunt? Si cine e vinovat ca statul roman a pierdut o suma astronomica? Nu se stie, nici intr-un caz, nici in altul. Iar autoritatile nu au parut, nu par si fac pariu pe cat vreti dvs. ca nici nu vor fi vreodata interesate nici sa afle ce si cum, nici sa incerce sa recupereze vreun ban. Mai bine creste birurile si pune unele noi. Sumele sifonate sunt plasate bine, fie in noi biznisuri, fie in paradisuri fiscale, fie in alte „investitii”, iar detinatorii lor n-au nici ei motive de neliniste. Prietenii stiu de ce.
Alt exemplu: Combinatul de la Galati. Pierderi uriase cat era la stat, ajutoare peste ajutoare de la guvernanti, iertari de datorii si penalitati, esalonari si reesalonari la plata cat cuprinde, plus vreo 3.000 de firme-capusa, dupa cum a recunoscut chiar fostul premier Adrian Nastase. In timp record dupa privatizare, combinatul a trecut de la pierderi la profit. Iar de atunci profitul a crescut constant. La fel, prima operatiune a noului patron a fost sa inchida robinetele si sa taie macaroanele celor ce directionau resursele intru profitul lor. Si, la fel, fostul patron, adica statul, n-a fost si nu pare interesat sa recupereze – prin autoritatea de care, in teorie, se bucura – imensa paguba si sa afle vinovatii. Tot prietenii stiu de ce.
Legatura acestor intamplari – si a altora, inadmisibil de multe – cu atat de acuzata coruptie este lesne deductibila. Iar pentru a masura eficienta luptei anticoruptie este suficient sa ne raportam la cazuri de acest fel. Pentru a trece de nivelul declarativ al acestei lupte trebuie sa avem in minte ceea ce au spus nu o data oficialii europeni si expertii occidentali in domeniu: scopul principal al anticoruptiei este recuperarea pagubelor pe care le-a produs. Pentru aceasta, fireste, trebuie gasiti vinovatii; iar o data gasiti, e la mintea cocosului ca trebuie pedepsiti. Cam acelasi lucru l-au spus si cei care, in final, l-au prins pe un celebru gansgster american: gasiti urma banilor si ii veti gasi si pe cei ce i-au furat. Este exact ceea ce n-au facut si nu fac autoritatile romane. Ele fac circ, cu declaratii belicoase si cu pelerinaje la Parchet.