Editorial

Cine și ce mă fac cu nervii?!

  • logomytex.png
 

Nu pot să spun, asemenea unui coleg de breaslă, că m-am săturat de România, fiindcă nu ar fi adevărat! Nu aș vrea să plec și să-mi caut destinul prin alte părți și nici să-mi reneg istoria și cultura, fiindcă sunt lucruri care nu au legătură cu ceea ce se petrece după 1990 încoace. Dar, sunt multe lucruri care mă fac, de-a dreptul, cu nervii, cum spune un vecin de-al meu. Mă enervează groaznic „jmecherii” care bântuie prin locuri de fițe cu bani „produși” din diverse speculații mai mult sau mai puțin legale și care, de la „înălțimea” celor patru-șase clase pe care le au te sfidează și chiar, dacă nu le-o tai direct, încearcă să îți dea și lecții. Mă enervează și îmi ridică tensiunea pițipoancele cu picioare lungi și creier de vrabie, care cred că a te plimba pe tocuri de 12 cm – echipate cu un petec de fustă și bluze care nu acoperă nimic – a fi „dreapta” unui june încărunțit cu limuzină și a avea statut de întreținută le dă dreptul să pretindă că ar fi elita vremurilor noastre. Mă enervează emisiunile TV de divertisment, unde se etalează botoxul, bijuteriile, cardurile, teancurile de euro, ultima nuntă romales și scandalurile de alcov ale unor pseudo vedete agramate, emisiuni unde se promovează incultura, mitocănia și grobianismul. Mă enervează tupeul și aroganța unor „stâlpi ai societății” care, pentru că sunt la putere, își permit să pună la punct ziariștii în conferințele de presă, deși nu știu nici măcar să facă acordul între subiect și predicat și care habar nu au de sensul unor cuvinte pe care le folosesc. Dar, sună bine! Ce dacă este stupefiant și sideral, în loc de stupefiat și siderat?! Este vreo diferență?! Mă enervează, de asemenea, că unii dintre amicii și prietenii mei, medici, avocați și funcționari publici, modești, sunt umiliți când ies la o terasă de aceeași „jmecheri” care au invadat, ca buruienile mai tot locul și cred că banii sunt totul, iar cei din jur pot fi tratați cu apelative de genul „săracule care iești!”. Mă enervează fotbaliștii și patronii lor, care nu văd decât sute de mii și milioane de euro, silicoane, cluburi și mașini decapotabile, în timp ce suporterii își smulg părul din cap la o fază „de infarct” sau se iau la bătaie pentru un gol, care nu dă nici „gol” în buzunarele jucătorilor. Mă enervează oamenii politici care țin să ne dea lecții la mese rotunde televizate și care emit considerații care nu au nici cea mai mică legătură cu ceea ce gândesc și fac în realitate. Vorbesc despre ce nu au realizat alții, dar uită că abia au părăsit guvernarea și că au avut prestații asemănătoare, dar asemenea celor care i-au urmat, au declarat candid: „Există o explicație!”. Mă enervează și faptul că mi se cere să înțeleg că, fără vina mea, trebuie să suport să-mi programeze viitorul oameni care nu par să aibă habar pentru ce au ajuns prin ministere și șefi de stat care declară că nu îi interesează ce urmează după ultimul lor mandat, fiindcă nu mai au nimic de pierdut, ori care îmi recomandă ca, dacă nu îmi convine, să schimb țara. Și, ce mă enervează cel mai tare, este că nu pot face mai nimic, în afară de a scrie, pentru schimba ceva! Însă, măcar am aprte de adrenalină!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi...
Close
Back to top button