Ce înseamnă patriotism?

Ce înseamnă acum Ziua Națională? O zi liberă în plus, pentru unii. Lozincăraie. Frecușuri între politicieni, care dau din coate spre a prinde un loc mai în față la defilări. Prilej de încă niște certuri. Festivism. Unul fals, păgubos, de om înglodat în datorii, care pozează în nabab. Înghesuială la fasole și țuică fiartă. Show-uri și talk-show-uri. Paradă de patriotism. Exerciții de demagogie. Formă fără fond.  
Ce ar trebui să însemne Ziua Națională pentru români? Ce este acela patriotism?  Nu sunt sigur dacă noi, cei de azi, mai știm să răspundem sincer la aceste întrebări. Nu sunt sigur nici măcar că există o majoritate căreia să-i pese foarte mult de asemenea chestiuni.
Ar trebui, de aceea, să căutăm răspunsuri la mari români care nu mai sunt. În curtea închisorii din Aiud, înconjurată de gardieni comuniști, Petre Ţuțea le-a strigat celor 600 de deținuți politic: „Fraților, dacă murim toți aici, în haine vărgate și în lanțuri, nu noi facem cinste poporului român, că murim pentru el, ci el ne face onoarea că murim pentru el!”. Pentru a respecta adevărul, e de spus că la câteva decenii distanță, după alegerile din mai 1990, când urmașii partidului comunist obținuseră 67% din voturi, tot el a spus, dezamăgit: „Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți…”. Dar cei 13 ani și faptul că atunci, în pușcăria de la Aiud, rostise acele cuvinte, îl îndreptățeau să le spună și pe celelalte.
Tot Petre Ţuțea: “Sunt român și ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aș fi român, n-aș fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german. Adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocație. Tot ce gândesc devine românesc. Eu sunt de meserie român”.
Și încă: „În principiu, am certitudinea invincibilității poporului român; și că așa cum a ieșit din impas cu Ceaușescu, va ieși din orice impas. Așa cum a făcut Unirea Principatelor împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă și rusă, și a făcut unitatea înaintea unității Italiei… E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuțile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinței mele că poporul român nu poate fi înfrânt”.
Sună cam ciudat acum, într-o vreme a pervertirii valorilor și conceptelor, nu-i așa?  Într-o vreme în care țara parcă e întoarsă pe dos, când asaltul demagogilor a golit de conținut cuvinte precum popor, patriotism, morală, dreptate, adevăr… Asta, însă, nu înseamnă că n-avem ce face și trebuie să devenim toți ca ei, hrănindu-ne cu proverbul care spune că între lupi, urli ca lupul. Sau că trebuie să ne resemnăm, fiecare în pătrățica lui. Ar însemna că atâția oameni adevărați și buni români au suferit și au murit degeaba. Ar însemna să nu mai fim un popor, ci o biată adunătură de oameni viețuind în niște coordonate geografice.