Ce așteptări să avem?

Într-o țară în firea ei, sunt promovați în funcții de demnitate publică și sunt prezentați de mass-media drept modele de urmat în viață oameni care chiar au valoare, care au realizat ceva, care se ghidează după principii solide, care apără interesul public sau își fac foarte bine și onest meseriile. La ei se uită ceilalți cetățeni, pe ei îi ascultă, de la ei iau, îndeobște exemplu. În România, însă, unde toate sunt pe dos, dimpotrivă… asemenea oameni nu-s interesanți, nu fac rating, nu-s buni de prezentat. La noi scara valorilor   s-a răsturnat, la putere sunt șmecheria, tupeul, scandalul, înjurăturile strivite între dinți, mașina de fițe, incultura crasă, agramatismele scrâșnitoare, demagogia, imoralitatea sau mai rău, amoralitatea.

S-o luăm de la nivel de limbaj al „vedetelor” promovate de-a dreptul agresiv, fie ele din politică, din „șoubiz”, din tagma moderatorilor (instigatorilor, de fapt) și comentatorilor care-și fac veacul prin studiouri tv sau din rândul altor specialiști ai nimicului.  

Mi-am notat, când și când, replici golănești ale unor asemenea personaje. Dacă aș fi fost consecvent în operațiunea asta, cred că aș fi avut acum material pentru cel puțin două volume groase. Iată, în cele ce urmează, câteva exemple de astfel de rostiri, cu precizarea – dacă mai e nevoie – că au fost făcute nu acasă la emitenți, nu în discuții la o bere și-un grătar cu amicii lor, ci în public: în studiouri de televiziune, în Parlament, în conferințe de presă ș.a.m.d.

„Îți rup șira spinării, tâmpitule!”; “ea este cel mai puțin îndreptățită să judece, având în vedere că a fost procuroare și mai e și prietenă cu sticla”; “suferă de grave accese de isterie”; “dl. X este dl. Bulă”; “mincinos nerușinat”; “derbedeul dracului”; “te calc în picioare, boule!”; “ai o față de bideu”; “nemernic”; “niște lepre”; “minte cum respiră”; “ți-ai permis să mă critici fiindcă așa te-a crescut mă-ta, nesimțito!”; “a tras câteva prafuri ușoare”; “milițian împuțit”; “ești o cioară vopsită”; “hai sictir!”; “nici dacă-i împuști  nu-i suficient”; “va avea soarta lui Aldo Moro dacă vine aici și are nesimțirea să nu se oprească la primărie”; “slugoi penibil”; “morsă competentă”; “îndobitociți”; “cursul euro o ia mai rău razna când vede un prost la microfon”; “seamănă cu Emil Bobu, e la fel de stupid, de incapabil”; “curvă” (asta a zis-o un parlamentar despre o colegă de-a sa, iar apoi s-a scuzat: “Eu pe colega o respect,      m-am referit la sensul politic al cuvântului curvă”): “o imbecilă și o impertinentă, o panaramă care stă cu sânii la soare”. Etc., etc., etc.

Păi, când ditamai „vedetele” vorbesc așa în public și sunt urmărite cu aviditate de haite de purtători de microfoane, sunt filmate și pozate, ce așteptări să avem de la Gogu Burlan, care la nouă dimineața rupe ușa birtului din cartier înjurând mahmureala din ajun? Sau, mai grav, ce așteptări să avem de la un adolescent care ascultă, fie și întâmplător, asemenea exprimări „elevate”?