Editorial

Bravos, stimabililor!

  • logomytex.png
 

Acum vreo cateva saptamani, la o intalnire cu reprezentantii presei straine acreditati in Romania, presedintele Traian Basescu a dat ca sigura majorarea taxei pe valoarea adaugata de la 1 ianuarie 2006, precizand ca nu vede alta solutie pentru cresterea veniturilor la buget. Declaratia survenea dupa unele apropouri in acest sens batute atat de premier, cat si de fostul ministru al Finantelor, Ionut Popescu. La vremea aceea, motivatia initiala a fost ca asa ne cer organismele internationale. Dupa ce acestea au dezmintit, s-a revenit cu seninatate, afirmandu-se ca nici macar nu s-a discutat subiectul cu FMI, Banca Mondiala etc.. Ba chiar capii puterii au parut surprinsi ca cineva i-ar fi putut fie si macar banui ca au sustinut asa ceva.
Ei, dupa ce dl. Basescu a contrazis contrazicerea celor de la Guvern, acum a venit randul lor sa-l contrazica. Nu fara oarece contradictii intre ei, fireste. Astfel, ieri dimineata, premierul a anuntat, grav, ca TVA ar putea fi majorata daca „masurile pentru o colectare mai eficienta a veniturilor la bugetul de stat nu au rezultatul scontat”. Asta, dupa ce acelasi premier afirmase ca „economia duduie” si, alaturi de altii, se bucurase ca faimoasa cota unica are un succes fulminant, rezultatul fiind ca la buget intra din ce in ce mai multi bani. Noua contrazicere a sefului Guvernului a dat apa la moara pedistilor, care s-au repezit sa-l atace, sustinand ei, de asta data, ca economia duduie si bugetul se umfla. La cateva ore dupa declaratia de ieri a premierului, un subordonat de-al sau (si pe linie de partid, si pe cea guvernamentala), mai precis noul ministru al Finantelor, dl. Vladescu, l-a contrazis si el oarecum: TVA nu se majoreaza, cel putin nu la anul. In schimb, nu se mai reduce contributia la asigurari sociale pe care trebuie s-o plateasca angajatii. Cica asta e o parte din noua filosofie bugetara pe care vrea s-o promoveze; alta parte e impozitarea „economiei rurale”, care „nu intra in sistemul actual de taxe si impozite”, si punerea batranilor si-a taranilor sa plateasca birul la fondul de sanatate. Oricum, a zis finantistul-sef, marirea TVA n-ar rezolva problema suplimentarii veniturilor bugetare, ci ar genera doar „costuri sociale suplimentare”. In final, a confirmat si premierul pozitia Finantelor…
Asta a fost pana ieri. Ce-o fi azi, maine si poimaine nu se stie, ca e ceva de groaza, monser, cu onor consecventa asta a celor ce ne conduc. Bravos, stimabililor! De-aia cresc vanzarile de algocalminte, ca ne aiuriti voi de cap!
Inca ceva, ca tot am scris numele presedintelui la inceput. Tot ieri, dl. Basescu si-a aratat nedumerirea ca, daca la energie s-a „liberalizat” piata cu un an in avans (adica preturile s-au aliniat cu alea din Vest inainte de-a trebui s-o faca), la alcool si la tutun nu se procedeaza la fel, iar banii astfel obtinuti sa fie dirijati catre Sanatate. Pai, se vede treaba ca dl. Basescu ori ascunde ce stie, ori nu e bine informat de serviciile sale
mult-iubite din „sistemul ticalosit”. Chiar sa nu cunoasca domnnia sa ca o doamna secretar de stat la Finante, mai precis aceea in a carei responsabilitate intra si politica de accizare a alcoolului, este nevasta sefului patronatului din acest euforic domeniu? Si cu asta cred ca am spus totul despre subiect.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button