Boșii sindicali guvernează?

În ultimele zile, am văzut deseori la televizor și în ziare lideri sindicali comunicând nației ce vor și ce nu vor ei, ce trebuie și ce nu trebuie să se întreprindă, ce a discutat partea română cu delegația FMI, ce a recunoscut delegația asta, ce le-au cerut ei, boșii sindicali, emisarilor Fondului Monetar, cum să se facă politica de taxe în România, cum „revendică” salariile bugetarilor cel puțin la nivelul de anul trecut și-așa mai departe. Văzându-i pe scările Palatului Victoria și în studiouri de televiziune, cum se etalează cu mândrie în fața reporterilor, cameramanilor și fotografilor, dând lecții, amenințând cu greve și replicând ritos, cu siguranța unora care se știu temuți, ai impresia că ei, liderii sindicali, guvernează, că ei sunt jupânii țării! Unii dintre actorii aceștia de televiziune sunt, pe lângă prim-sindicaliști, și înfloritori oameni de afaceri, adică patroni, sau administrează firme „în numele salariaților”, desigur… Alții sunt consilieri sau pur și simplu oameni buni la toate – și extrem de bine plătiți – ai unora din categoria „moguli și oligarhi”… Alții s-au băgat în politică, mai pe față (câțiva ajungând chiar parlamentari), mai pe după perdele… Astea sunt – pentru mine, cel puțin – suficiente motive pentru a nu-i suspecta de prea mare sinceritate atunci când căinează „bietul angajat” și se bat cu pumnii în piepți că luptă pentru el. Amenințările cu „blocarea sistemului”, mitingurile, grevele, întrevederile de la Guvern sunt, pentru marii lideri sindicali, mai mult exerciții de manipulare a maselor, ocazii de-a arăta ce forțoși sunt și de a capitaliza imagine. Iar toate acestea le sunt extrem de folositoare și în calitatea unora de oameni de afaceri…
În timpul desfășurărilor din ultimele zile ale boșilor sindicali – care, repet, s-au comportat de parcă ei ar guverna România – Executivul a cam tăcut și s-a cam dat lovit. De înțeles, pe undeva, din moment ce subiectul principal a fost mărirea unor taxe și impozite. Asta, în condițiile în care – așa cum foarte bine a rezumat situația un analist de talia lui Ilie Șerbănescu – „economia din România nu e economie; este o parodie, pentru că nu poate să fie economie acolo unde există consum fără producție, importuri fără exporturi, hipermarketuri fără fabrici, mașini fără șosele, bănci fără economie reală”. Guvernul a cam tăcut în ultimele zile (sau, când a mai vorbit câte cineva, a făcut-o pe ton de scuză ori ca să nege cu mai puțin de jumătate de gură procentajele de creșteri anunțate de sindicaliști sau date „pe surse”), fiindcă este, să recunoaștem, jenant pentru un ministru sau altul să declare că Executivul și FMI au ajuns la concluzia că majorarea unor dări, precum TVA și cota unică (de altfel, aceasta din urmă nici nu mai e cotă unică, de fapt), e soluția, după ce afirma recent și că „obiectivul nostru nu este să creștem taxele”, și că „mai ales într-o situație de criză, a unei economii încă slab instituționalizate, majorarea de taxe n-ar duce decât la escaladarea crizei”, și că „orice creștere a fiscalității ar fi o eroare”. Ei, uite că eroarea asta e pe cale de-a se face! Și tare mă tem că prin majorarea TVA și-a impozitului pe venit/profit  (dacă n-o mai fi și altele) bugetul nu se va îngrășa, deficitele nu se vor micșora și economia nu-și va reveni. Dimpotrivă. Dar asta e o altă discuție, dacă n-o fi tot aceea, vorba cronicarului…