Boierii sindicali

Imi povestea acum cativa ani un gazetar batran ca dupa furtul alegerilor din 1946 de catre comunistii sovietici, pentru a-i inscauna in Romania pe lacheii lor de aici, in biroul directorului unui ziar a intrat intr-o zi un lucrator din tipografie care a trantit usa, s-a tolanit pe un fotoliu si-a cuvantat cam asa: „Bai, io sunt noul sef de la sindicat.
Pan-aici v-a fost, mama voastra de ciocoi! Acuma am venit noi, comunistii, la putere! Multe zile n-o sa mai ramai tu sef aicea, da’ pana atunci sa eliberezi biroul. Si de maine nu mai scrii tu articolul de fond, il scrie proletariatu’! De-acuma avem si noi dreptu’ sa scriem la ziar, nu numai tu si viperele tale capitaliste! Si sa-mi predai si toate actele ziarului! ”.
Cel care mi-a povestit faza asta habar n-avea ce-a ajuns tovarasul de la sindicat, in schimb stia ca fostul director de ziar a facut cativa ani de puscarie politica, apoi, dupa inca niste ani, s-a pensionat ca tehnician de santier. N-a apucat sa manance mult din pensia socialista…
Pe vremea comunismului, sindicatele erau niste alcatuiri la discretia partidului, a Securitatii si-a politrucilor. Dupa Decembrie ’89, sindicatele si-au clamat, ca si restul institutiilor si cetatenilor Romaniei, „eliberarea”. In majoritatea lor zdrobitoare, fie ele mai mici sau mai mari, si-au si adaugat rapid in titulatura cuvantul „liber”. De obicei, acesta a fost insotit de un altul: „independent”. Pasamite sa se inteleaga foarte clar ca miscarea sindicala nu mai e sub stapanirea nimanui. Foarte bine si frumos! Numai ca…
Numai ca, in timp, unii baieti destepti au descoperit ca a fi lider de sindicat e o meserie tare frumoasa si profitabila. Si s-au orientat in consecinta. Evident, dupa ce miscarea sindicala s-a grupat in federatii si confederatii, ca la razboiul de secesiune din America. Fiindca una este sa fii sef peste un sindicat cu niste sute de membri, alta sa ai in evidente cateva mii de membri si cu totul alta sa faci parte din staff-ul unei federatii sau confederatii si sa poti bate cu pumnul in masa oricui, cu forta zecilor sau sutelor de mii de sindicalisti cotizanti.
In teorie, asta nu-i un lucru rau, dimpotriva, e cumva in firea lucrurilor. Necazul apare atunci cand unii lideri nu reprezinta doar interesele membrilor de sindicat sau le reprezinta doar atunci cand le vine lor la socoteala. Plus ca zeci de mii sau sute de mii de sindicalisti inseamna tot atatea voturi, deschizand noi si noi perspective, orizonturi de asteptare si de negociere. Ba chiar si portile unor noi cariere. Treptat, s-a format la noi un soi de confrerie a unor lideri si liderasi sindicali, care a acumulat tot mai multa putere si influenta. Cel mai notoriu exemplu este Miron Cozma in perioada sa de glorie, cand traia ca un nabab, ameninta partide, presedinti si guverne, ba chiar a reusit sa darame un Cabinet, cand navalea in Parlament cu hoarda dupa el ori era invitat, cu ploconeli, la Congresul PNTCD, partid pe care „baietii sai” se ocupasera, asa cum stiau ei, abia cu vreun an inainte.
De-atunci, insa, bosii sindicali s-au mai rafinat. Au inteles ca exista si alte metode, mai subtile, de-a actiona. Si cu mult mai mult succes decat fostul Luceafar al huilei. Unii dintre ei sunt, in paralel, biznismeni de mare succes (carevasazica si sindicalisti, si patroni…) reusind in doar cativa ani sa stranga averi realmente impresionante, pe care, daca n-ar fi fost „reprezentanti ai salariatilor” n-ar fi reusit sa le acumuleze nici in zece vieti. Au devenit agenti de influenta, VIP-uri, care isi schimba toalele de firma si isi dau jos auraria de pe ei doar cand e nevoie de pantaloni ieftini si de sapca proletara pentru a-i prosti pe sindicalistii din subordine. Altii au folosit functiile sindicale pentru a deveni politicieni. Altii, in fine, reusesc sa fie in acelasi timp si lideri sindicali, si oameni de afaceri, si politicieni; membri in partide, chiar parlamentari. Toti acestia alcatuiesc o casta: cea a boierilor si boiernasilor sindicali, pentru care, de cele mai multe ori, oamenii necajiti, care se chinuie cu plata cotizatiei, nu reprezinta decat o masa de manevra, la bunul lor plac.