Autoritate si credibilitate

Disolutia autoritatii statului e un subiect despre care unii ziaristi carora chiar le pasa ce se intampla in tara asta au scris, ani de zile, de li s-a si facut lehamite. Si pe vremea cand guverna PDSR, si in mandatul CDR-PD-UDMR, si in cel exercitat de PSD, alaturi de UDMR si PUR. Eu, unul, credeam ca venirea la putere a unui om hotarat precum Traian Basescu si a politicienilor Aliantei, seriosi, priceputi, morali si patrioti pana-n maduva oaselor, va pune capat acestui subiect. Din pacate, insa, fermitatea, priceperea, seriozitatea, dedicatiunea, sa-i zic asa, par a li se fi terminat brusc, a doua zi dupa alegeri, ramanand numai o poleiala zgariata zdravan pe alocuri.
In conditiile astea, disolutia autoritatii statului nu este o tema tinand de trecut, ci una care pare a se amplifica in aceasta vara, cand abia a trecut o jumatate de an de guvernare. Or disolutia aceasta este in legatura directa cu deficitul de credibilitate.
Sa luam principalele institutii ale statului. Guvernul este clar intr-o criza de credibilitate. Si asta din mai multe cauze: deciziile contradictorii pe care le-a luat, incalcarea promisiunilor electorale si a unor puncte din programul de guvernare, alba-neagra premierului cu anuntul demisiei, tensiunile crescande dintre unii membri ai Cabinetului, care au rabufnit public (vezi cazurile Mona Musca si Ionut Popescu), faptul ca a preluat de la PSD naravul de a ocoli dezbaterea parlamentara, guvernand nu dupa legi discutate si votate in forul legislativ, ci prin ordonante, hotarari si asumarea raspunderii „la pachet”. In plus, cu spectrul anticipatelor sau al remanierii in fata, cum mai poate lucra un ministru sau secretar de stat si cum mai poate pretinde sa fie ascultat de subalternii care stiu ca azi e, maine poate sa nu mai fie seful lor?
Parlamentul sta si mai rau la capitolul asta, si nu de ieri ori alaltaieri. Schimbarea culorii politice a majoritatii n-a adus si un plus de credibilitate institutiei. Majoritatea romanilor vad in forul legislativ locul in care se cheltuie sume imense din banii contribuabililor pe toate mofturile si pe tinerea in puf a unor insi care in cea mai mare parte a timpului taie frunza la caini sau se ocupa de biznisuri proprii. Asta, cand nu legifereaza nimicuri precum pescuitul pe timp de noapte sau cand nu vin cu tampenii periculoase precum initiativa legislativa ce voia sa dea liber serviciilor secrete din „sistemul ticalosit” la spionarea fara mandat a oricarui cetatean. Parlamentarii se plang ca nu le vin proiecte de legi de la Guvern si cam au dreptate sa acuze asta, dar par a fi uitat ca au si ei dreptul la initiativa legislativa si ar putea exercita acest drept nu doar atunci cand slujesc vreunor cercuri de interese ori cand le oua mintea cate-o gogomanie precum cea cu legiferarea spionitei.
Presedintia a inceput si ea sa piarda la capitolul incredere, in pofida faptului ca Traian Basescu pare inca foarte tare pe pozitii si destula lume viseaza inca la un „tatuc” autoritar al natiei. Cu toate astea, insa, pe celalalt taler al balantei au inceput sa se adune: si ignorarea inundatiilor din Banat; si minimalizarea efectelor inundatiilor care au afectat 31 de judete ale tarii (vezi declaratia ca nu se impune declararea starii de necesitate, fiindca prapadul din Moldova si din alte parti a fost un mizilic, afectand doar 1% din suprafata tarii); si crizele pe care le tot provoaca; si inalta apreciere pe care a ajuns s-o acorde serviciilor secrete din „sistemul ticalosit” pe care il injura inainte; si parasirea echidistantei politice presupuse de functie; si felul in care ii imparte pe romani in buni si rai, dezbinandu-i in loc sa-i uneasca; si directivele pe care le da unor institutii in treburile carora n-ar trebui sa se bage; si atitudinea dispretuitoare fata de presa, desi a castigat Presedintia si datorita ei…
La ora actuala, din cauza politicienilor care le conduc si a celor care le-au condus, institutiile statului doar mimeaza autoritatea. Si nici macar n-o fac cu cine stie ce talent.