Așteptându-l pe Godot

Cum ar veni, se încheie un an greu, dar greutățile au fost necesare pentru a ne lua avânt în 2011. Guvernul a fost singurul care a avut curaj să guverneze în această perioadă grea, pe când opoziția a stat pe margine și a avut tupeul – să nu zic nesimțirea – să critice și să încerce să bage bețe în roate (sau în toate), în loc să sprijine din răsputeri efortul neprecupețit al Guvernului. Prin atitudinea asta, s-a demascat nu o dată ca fricoasă, antinațională și trădătoare. Cam în nota aceasta sună discursurile celor din Palatul Victoriei și ale altora chitiți să-l apere cu orice preț pe dl. Emil Boc și Executivul în fruntea căruia este. De ce se încăpățânează, în pofida evidenței, să ia poziție în favoarea acestui om care este, practic, terminat politic, poate fi, eventual, alt subiect de discuție. Ca o paranteză, aș fi spus că, deși încă în funcție, dl. Boc e deja istorie, dar nu sunt convins că istoria va reține în mai mult de două rânduri anecdotice prezența sa în fruntea Executivului. Paranteză închisă.
Auzind discursuri de acest fel, care mai au ca numitor comun ideea că a fost absolut necesar ca în 2010 să ne fie mai rău, pentru ca în 2011 să ne poată fi mai bine, îmi amintesc de cam aceleași personaje spunând la fel și acum un an. Că, adică, a fost greu în 2009 doar pentru că urma să ne fie mai bine anul acesta. Ei, nu ne-a fost! Și  mi-am mai amintit că aceeași placă ne-o servea propaganda de partid și înainte de 1989. Nimic nou sub soare, așadar. Și eu, unul, nu înțeleg nici acum ceea ce n-am înțeles atunci: de ce e musai să ne fie rău înainte să ne fie bine? Și cum de se întâmplă că binele ăsta nu vine, totuși? E ca în piesa aceea, „Așteptându-l pe Godot”…
Comparând haosul de la noi cu ceea ce se întâmplă în alte țări despre care ni se spune că suferă și ele crunt de pe urma crizei, reînvie până și vechea întrebare de pe vremea comunismului, când ni se povestea despre capitaliștii putrezi: dacă la ei e atât de rău și la noi e mai bine, atunci cum de la noi e atât de rău pe când la ei e mai bine?
Emil Boc nu s-a compromis doar pe sine, n-a ajuns doar el un personaj detestabil opiniei publice. Dincolo de „realizările pentru țară”, amatorismul său, discursurile desprinse de realitate sau contrazicând-o fățiș au adus un imens deserviciu partidului al cărui lider – fie și formal – este. Firește, dl. Boc va fi îndepărtat de la șefia Guvernului, probabil atunci când va da colțul ierbii. Și, aproape sigur, va fi debarcat și de la șefia PD-L. Numai că s-ar putea să fie cam târziu.