Așteptăm măsurile anticriză (II)

Scriam ieri despre faptul că angajamentele luate de Guvern față de FMI în privința reducerii cheltuielilor statului nu trebuie să ocolească – fiindcă nu este corect și este un mod neeconomic de a proceda – companiile și regiile la care statul este acționar. Majoritatea acestora înregistrează pierderi în fiecare an, unele fiind acoperite de la buget, au datorii mari, chiar uriașe, la obligațile fiscale, au organigrame de conducere revoltător de stufoase, plătite regește pentru nepricepere, nepăsare, afacerism în nume propriu. Iată o confirmare a ceea ce scriam: potrivit unui calcul făcut de o publicație economică, statul ar economisi 800 de milioane de euro dacă ar tăia 25% din salariile angajaților din companiile și regiile sale. Salarii care, care într-o droaie de cazuri, sunt cel puțin duble față de salariul mediu pe economie. Probabil drept recompensă pentru pierderile pe care unele dintre aceste companii și regii le înregistrează… În întreprinderile de stat sunt angajați vreo 250.000 de oameni, iar fondul anual de salarii și „bonusuri” se ridică – tot potrivit publicației la care m-am referit – la peste 3,2 miliarde de euro!!! Recordul de câștig mediu brut lunar pe angajat la o companie de stat este de (țineți-vă bine!)… 13.000 de lei, adică peste 3.000 de euro! Celelalte, e drept, nu se pot lăuda cu asemenea sume, dar și la ele e excelent să fii angajat, din moment ce media câștigului lunar este de 3.000-4.000 de lei. Firește, media asta e ridicată de salariile puzderiei de șefi și șefuleți, care încasează sume la care noi, muritorii de rând, nici nu visăm. Și pentru ce, în numeroase cazuri? Pentru tăiat frunze la câini, management prost, excursii peste hotare plătite de stat (pentru „prospectare”, „schimb de experiență”, „simpozioane” și alte asemenea bălării), afaceri personale din care le mai ies niște bani buni ș.a.m.d.  Iată, de pildă, Poșta Română (instituție la care, vă spun din experiența proprie, nu e bine să apelați dacă nu stați bine cu nervii, dacă nu aveți mult timp de pierdut și dacă suportați să fiți tratat cu sictir) are peste 35.000 de angajați și un fond anual de salarii de vreo 450 de milioane de euro. Căile Ferate, aflate în topul datornicilor și în cel al companiilor cu pierderi, are un fond de salarii de aproape 350 de milioane de euro (apropos, ce s-a mai făcut cu cheltuielile nebunești de pe timpul lui Necolaiciuc? Nimic? Așa știam și eu). Despre salariile directorilor știu doar din auzite, că deh, sunt secrete…
Păi, e corect ca acești angajați ai statului să nu suporte și ei măsurile de reducere a veniturilor care li se vor aplica bugetarilor și pensionarilor?  Că și ei sunt, într-un fel, bugetari, am explicat ieri, din moment ce li se alocă an de an bani de la buget și li se permite să nu-și  plătească datoriile.
Anunțata reducere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor, cu pensiile și unele alocații și indemnizații nu înseamnă și măsuri anticriză. Cu banii astfel economisiți, România nu-și cumpără decât un scurt răgaz, cât să respire de câteva ori. Reducerea acestor cheltuieli nu duce la relansarea economiei. Iar fără măsuri adecvate, concrete, coerente, bine articulate, transparente pentru susținerea  economiei private – în primul rând, pentru că pe aceasta se bazează statul – se va ajunge, în disperare de cauză, și la majorări de taxe și impozite. Adică la explozie.