Ambasadorul

„România este incredibilă! Iubesc România!”. Afirmațiile acestea nu aparțin vreunui ultrapatriot pândind cu parul la intersecție, dintre cei care mănâncă unguri pe pâine la micul dejun, ci unui străin: ambasadorul SUA la București, Excelența Sa Mark Gitenstein. Noi, românii – sau, mă rog, foarte mulți dintre noi – am căpătat obiceiul de a ne arăta scârbiți de țara noastră, de a o vorbi de rău. De-a declara că ne-am săturat de România. Cam totul ne pute, de la așa-zisa clasă politică la râurile de munte pline de PET-uri, de la calitatea serviciilor publice până la automobiliștii care dau maneaua la maximum, să spargă timpane și să moară ‘telectualii de inimă rea.
„Nu știam destule despre România când am venit aici. Mi se spusese că este o țară frumoasă, dar habar n-aveam cât este de frumoasă”, a continuat ambasadorul. Noi, îndeobște, credem că e trendy să ne bârfim țara, să cautăm comparațiile care o dezavantajează cel mai mult, să ne plângem de ea oricui stă să ne asculte. Și – asta am pățit și eu – se întâmplă să discutăm cu străini care vin în România și să auzim cu surprindere că ne laudă țara, după ce ascultă de la noi numai vorbe ce exprimă nemulțumirea, numai critici la adresa ei. Și să trebuiască să ne gândim ce să răspundem atunci când suntem întrebați cu mirare: „De ce vă vorbiți țara de rău în fața străinilor? De ce nu căutați părțile ei bune, în loc să le scoateți în față pe cele rele? Că pe astea au grijă să le arate cu degetul cei ce nu vă iubesc. Și, oricum, dacă aceia care vă vizitează se întâlnesc cu situații mai puțin plăcute, ar trebui să considerați că este de datoria voastră să încercați să le atenuați eventualele păreri negative, să scoateți în evidență ce aveți mai bun. Și aveți, slavă Domnului!”.
Revenind la ambasador, cred că ar trebui să observăm că de Statele Unite ale Americii ne-au trimis mai mereu – chiar și pe timpul lui Ceaușescu – ambasadori care, indiferent cu ce idei despre România au venit aici, au sfârșit prin a iubi această țară și a încerca s-o ajute cu ce a putut fiecare. Chiar și când au criticat câte ceva din multele chestii aiurea care se petrec aici, au făcut-o ca prieteni, nu cu superioritatea distantă a reprezentanților unei mari puteri ce își aruncă un ochi peste o biată țărișoară care pentru ei nu contează. Ceea ce ar trebui să ne bucure, fiindcă înseamnă că pentru Washington contăm. Măcar cât de cât.