Ãștia sunt oameni?

Am scris de multe ori – și au scris sau spus și alții – despre uriașul abuz al statului român care a cerut, contribuții „suplimentare” la Fondul de sănătate unor oameni care plătiseră deja cota legală din salariu și pentru care angajatorul achitase partea sa. Și le-a cerut într-o formă agresivă, mergând de la postarea pe internet, cu încălcarea legii privind confidențialitatea datelor personale, a așa-numitelor „liste ale rușinii”, până la somații însoțite de titlul executoriu, chiar în cazul unor minori deși legea prevede foarte clar că aceștia nu plătesc asigurări de sănătate! S-a procedat de la blocarea conturilor (chiar în cazurile în care acest lucru echivala cu lipsirea persoanei respective de banii necesari traiului zilnic), până la extragerea banilor din cont chiar în timp ce pe rolul instanței era în derulare un proces vizând tocmai suspendarea executării silite și până la executarea mai multor conturi ale unei persoane, cu sume depășind de 2,3,4 ori „datoria”! A fost prezentată în presă o întreagă colecție de aberații și de agresiuni fiscale ale statului împotriva propriilor cetățeni și cu toate astea autoritățile de la București s-au făcut că plouă, preferând să lase lucrurile ca-n gară, pentru a spolia și mai mult contribuabilul sau – în cazul în care acesta avea timp, nervi și bani pentru a se adresa instanței și a obține câștig de cauză – de a se folosi o perioadă de timp (ani, deseori) de sumele percepute ilegal.
În aceeași colecție de aberații folosite ca arme în războiul statului român împotriva cetățenilor săi se înscrie și situația altor sute de mii de oameni care s-au trezit hăituiți de Fisc pe motiv că nu au plătit contribuție la Sănătate pentru „venituri din dividende”, deși ei nu numai că n-au încasat vreun leu, dar habar n-au avut că obțineau așa ceva! Un caz frecvent este acela în care cineva s-a trezit cu niște acțiuni la o SIF, prin anii ’90 ai secolului trecut, urmare a acelui program de privatizare în masă și, deși a vândut acțiunile, a rămas, fără să știe, cu câteva „acțiuni reziduale”, despre care nimeni nu l-a înștiințat. Acele acțiuni au adus, în unii ani, dividende mergând de la câțiva bănuți la câțiva lei. SIF-urile n-au comunicat despre asta, că n-aveau nici interesul: după trei ani, dividendele neridicate rămân ale lor. În schimb, au fost obligate să raporteze Fiscului. Iar Fiscul a aplicat o lege strâmbă, potrivit căreia contribuția unei persoane la Fondul de sănătate nu poate fi mai mică decât cea aferentă salariului minim pe economie. Altfel spus, cineva care nu obține venituri din salarii, în schimb are dividende de la SIF, într-un an, de 1,5 lei, despre care habar n-are și, deci, nici nu le ridică, se poate trezi că datorează contribuție la Sănătate de 400 de lei pe acel an! Sumă despre care iarăși nu i se spune că o datorează decât peste doi-trei ani, timp în care se adaugă dobânzi și penalități, astfel încât totalul poate ajunge la, să zicem, 1.600 de lei! Iar pentru cine crede că nu e posibil așa ceva, presa a relatat nu demult situația unei femei casnice căreia i s-a refuzat internarea în spital pe motiv că nu a plătit asigurarea de sănătate pentru 1 (un) leu dividende de la SIF, leu neîncasat fiindcă femeia nu știa că e acționar acolo! Probabil nici dacă știa n-ar fi bătut drumul pentru un leu… Așa s-a trezit și refuzată de sistemul sanitar, și cu o datorie totală de aproape 1.000 de lei la Sănătate (1 leu plus, cum spuneam, dobânzi și penalități).
Spuneți și Dvs., asta e țară? Și ăștia (că altfel nu merită să le spun) care o conduc sunt oameni?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

