Economic

Zăcământul de gaze descoperit în Marea Neagră este estimat la 100 miliarde metri cubi

 

Președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe pe tema cogenerării, că zăcământul de gaze descoperit în 2012 de companiile Exxon și Petrom în Marea Neagră este estimat la 100 miliarde metri cubi, informează Agenția Agerpres. Până acum, ExxonMobil a investit 1,3 miliarde de euro și a săpat șapte sonde în zonă. „Nimeni pe lumea asta nu ar duce la capăt un astfel de program de investiții dacă nu ar fi confirmat deja potențialul acelei zone, unde se estimează peste 100 de miliarde de metri cubi”, a explicat oficialul. În 2012, OMV Petrom și ExxonMobil au anunțat că au descoperit un zăcământ de gaze naturale cu sonda Domino-1 în zona de mare adâncime a blocului Neptun. Sonda Domino-1 a găsit o acumulare de gaze naturale care se estimează a fi de 42 până la 84 de miliarde de metri cubi. De asemenea, în apropierea perimetrului explorat de Exxon și Petrom, Lukoil a confirmat un alt zăcământ de 30 de miliarde de metri cubi.

Citiți și: 

Zăcământ uriaș de gaze naturale, descoperit în Marea Neagră


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button