Valoarea arieratelor a crescut simțitor

Arieratele statului au urcat la 1,6-1,7 miliarde de lei, de la 1,5 miliarde de lei la finele anului trecut, a declarat ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, care a precizat că plata tuturor datoriilor pe care statul le-a acumulat în trecut ar reduce consistent capacitatea investițională. Arieratele bugetului general consolidat au urcat la 1,5 miliarde lei în decembrie 2009, de la 1,08 miliarde lei în 2008 și trebuie să fie reduse până la finele acestui an la 480 de milioane lei, potrivit scrisorii suplimentare din februarie la acordul stand-by încheiat de România cu FMI. „Plata tuturor datoriilor de anul trecut ar reduce consistent capacitatea investițională nouă din acest an. Statul plătește datoriile. Am plătit mult din datoriile de anul trecut”, a spus Vlădescu citat de o agenție de presă. (A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




