Toate pensiile speciale vor fi recalculate

Legea privind recalcularea pensiilor, pentru care Executivul își asumă răspunderea în Parlament, prevede recalcularea tuturor pensiilor speciale, inclusiv cele ale angajaților din Ministerul Apărării Nationale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Administrația Națională a Penitenciarelor, a anunțat astăzi Ministerul Muncii, într-un comunicat.
În termen de 30 de zile vor fi recalculate pensiile speciale ale magistraților, parlamentarilor, personalului aeronautic, foștilor angajați ai Curții de Conturi, pensiile de serviciu ale procurorilor și judecătorilor, ale magistraților asistenți ai Curții Constituționale, ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ale personalului diplomatic și consular și ale funcționarilor publici parlamentari. Vor fi recalculate în 5 luni pensiile militare de stat și pensiile polițiștilor și funcționarilor din administrația penitenciarelor, iar într-un interval de trei ani vor fi verificate condițiile de încadrare în grad de invaliditate a pensionarilor aflați în evidență.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



