“Terminatorul” fiscal continua

Introducerea de la 1 ianuarie 2005 a cotei unice de 16% si scaderea impozitului pe profitul realizat de firme, reforme realizate de Guvernul actual, continua sa fie contrabalansate de decizii mult mai aspre, care dau dreptate celor care au sustinut inca din primele luni ale anului ca strategia celor de la finante ne va da cu o mana si ne va lua cu doua sau chiar cu trei. Astfel, dupa ce la 1 mai au fost majorate accizele la carburanti, tigari si tutun si o luna mai tarziu au intrat in vigoare impozitele majorate de zece ori pe dobanzi si pe tranzactiile imobiliare, o noua veste da frisoane populatiei. In urma cu doua zile, ministrul Finantelor, Ionut Popescu, a anuntat, contrar promisiunilor facute de sefii partidului sau in campania electorala, ca de la 1 ianuarie 2006 taxa pe valoare adaugata (TVA) ar putea creste de la 19% pana la 21% sau chiar 22%. Motivul invocat? Unul absurd. Potrivit primului finantist al tarii, anul trecut, salariile au crescut prea mult, iar apoi prin cota unica au ramas prea multi bani (n.r.-!!!) la oameni. Toti acesti factori au facut ca in Romania consumul sa creasca foarte mult. Trebuie sa taxam mai mult consumul . Cu alte cuvinte, dupa ce fiscul a redus impozitele, de care beneficiaza din plin clasele de mijloc si superioare de consumatori, a observat ca oamenii din patura de jos a societatii consuma mai mult decat o faceau in urma cu doi-trei ani. Si atunci, a luat decizia majorarii TVA, care in principiu va fi suportata de toti, inclusiv de cei cu venituri mici. Morala? Dam la cei care au si luam de la toti, bogati si saraci. Din pacate, teoria consumului care a explodat ca urmare a relaxarii fiscale nu sta in picioare. Mai ales ca, in conformitate cu statisticile oficiale, intrarea economiei autohtone pe o panta ascendenta este pusa in buna masura pe seama celor aproape un milion de romani care lucreaza in strainatate si trimit bani in tara. In aceste conditii nu trebuie trecut cu vederea faptul ca inca de la primele intalniri dintre reprezentantii Guvernului actual si cei ai Fondului Monetar International (FMI), specialistii straini au apreciat ca deficitul bugetar al Romaniei va creste in urma introducerii cotei unice si au facut presiuni pentru majorarea TVA. La vremea respectiva insa, atat premierul Tariceanu cat si presedintele Traian Basescu au dat asigurari opiniei publice ca nici nu poate fi vorba de asa ceva.
Tsunami-ul preturilor
Daca ideea lui Ionut Popescu va fi pusa in aplicare, de la inceputul anului viitor vom asista neputinciosi la un tsunami al preturilor. Asta pentru ca toate produsele si serviciile se vor scumpi cu doua-trei procente la care se vor adauga, asa cum realitatea economica romaneasca ne-a demonstrat de atatea ori, si rotunjirile de rigoare patentate de comercianti. De exemplu, daca astazi, cand TVA este de 19%, un kilogram de carne costa 150.000 de lei, dupa 1 ianuarie 2006 el s-ar putea vinde, in conditiile unei taxe de 22%, cu 154.500 de lei. Mai mult decat atat, utilitatile si carburantii se vor scumpi in continuare, astfel ca dupa 1 ianuarie 2006, putem vorbi in aceste cazuri de scumpiri chiar si de 10%. Referindu-se la aceste aspecte, un om de afaceri brasovean ne-a declarat: Majorarea taxei pe valoare adaugata va fi cu siguranta o lovitura greu de suportat. De aceea nici nu-i gasesc o explicatie logica. Probabil ca in loc de 50 de clienti pe zi voi avea 40 sau chiar mai putini .
Instabilitate sociala
Nici reprezentantii asociatiilor patronale din oras nu vad cu ochi buni ideea nastrusnica a lui Ionut Popescu. Ciprian Visan, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOA) Pro Invest , ne-a spus: Majorarea taxei pe valoare adaugata nu este oportuna. Guvernul motiveaza aceasta majorare prin faptul ca a crescut foarte mult consumul. Este o falsa problema. De fapt se doreste colectarea unor sume mai mari la bugetul de stat. Asta in conditiile in care intreprinderile mici si mijlocii sunt si asa sugrumate de noile conditii economice, de evolutia cursurilor valutare si de trecerea la leul greu. Efectele negative se vor resimti imediat. Importurile masive vor scadea. La fel se va intampla si cu profitul firmelor si cu consumul de pe piata . La randul sau, Mircea Suman, presedintele Fundatiei pentru Promovarea Intreprinderilor Mici si Mijlocii (PFIMM) Brasov ne-a declarat: Trebuie sa remarcam ca politica fiscala a actualului Guvern este platita de cetatenii trebuie sa suporte fel de fel de taxe. Majorarea TVA va duce la cresterea preturilor. In acest fel, se va obtine o instabilitate sociala . Reprezentantul Fundatiei brasovene a adaugat ca s-a facut o greseala micsorandu-se prea mult cota unica pana la 16% si acum platim pretul. In Slovacia, a fost stabilita o cota de 19% si totul merge perfect .
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




