Termen limită pentru motorina subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorina cu acciză redusă că trebuie să depună, la Centrele Județene APIA, cererea trimestrială, până la data de 31 iulie 2010. Potrivit Ordinului 126/2010 al Ministerului Agriculturii, cererea se depune până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea și este însoțită de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate în trimestrul respectiv. De asemenea, conform aceluiași act normativ, alături de situația centralizatoare, cererea trimestrială trebuie să fie însoțită de copii ale facturilor de cumpărare a motorinei, cu precizarea că, pentru acest an, facturile de achiziționare a motorinei trebuie să fie emise începând cu data de 27 mai 2010. Totodată, beneficiarii trebuie să depună dovada că dețin cont la Trezorerie.
În plus, beneficiarii din sectorul îmbunătățiri funciare trebuie să prezinte situația cantităților de apă pentru irigații, copii ale facturilor de apă din care să reiasă volumul consumat, situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă trimestrului pentru care se solicită ajutorul de stat, precum și copie de pe contractul de irigații/furnizare a apei.
Informații suplimentare privind documentele care însoțesc cererea trimestrială se găsesc în Ghidul Fermierului, postat pe pagina web APIA, respectiv www.apia.org.ro. Până la expirarea termenului limită de 28 iunie 2010 au fost depuse 9.459 cereri de acord prealabil.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




