Economic

Studiu. Diminuarea impozitelor pentru microîntreprinderi, anulată de creșterea cheltuielilor cu salariile

 

Un studiu de impact publicat, astăzi, de Coface, arată că efectele pozitive asupra microîntreprinderilor din România prin diminuarea impozitelor, în urma Ordonanței de Urgență adoptate recent de Guvern, sunt anulate de creșterea cheltuielilor cu salariile.

Potrivit estimărilor, Ordonanța de Urgență va genera pe parcursul anului 2017 o reducere a impozitelor plătite de către microîntreprinderile cu venituri sub 500.000 euro de aproximativ 955 milioane de lei. Practic, întreaga economisire fiscală va fi orientată către acoperirea cheltuielilor suplimentare cu salariile, acestea crescând cu 936 milioane de lei, în urma majorării salariului minim brut pe economie cu 16%, de la 1.250 lei la 1.450 lei, începând din luna februarie 2017.

„În urma studiului de impact, vorbim de impozite diminuate cu aproximativ 955 milioane lei pe parcursul anului 2017 (scenariul de bază cel mai probabil), din care 60% se vor observa în sectoare precum comerțul cu amănuntul și ridicata, construcții, agricultură, trasporturi și alte activități și servicii prestate companiilor. În ciuda acestui fapt, estimez că efectul fiscal pozitiv asupra companiilor va fi compensat în întregime de creșterea cheltuielilor cu salariile, în scenariul foarte probabil în care microîntreprinderile înregistrează o pondere de 25% a cheltuielilor salariale aferente angajaților care sunt plătiți la nivelul salariului minim. Salariul minim pe economie a fost majorat de 12 ori în ultimii opt ani, și a crescut mult mai rapid decât nivelul productivității medii, ponderea acestuia în salariul mediu brut înregistrat la nivelul economiei crescând de la 27% în anul 2008, până la 43% în anul 2016. În acest context, cele mai afectate companii au fost firmele mici, cu venituri sub 500.000 euro, care au înregistrat o creștere a ponderii cheltuielilor cu salarii în total venituri de la 11,9% în anul 2008, până la 17% în anul 2015. În concluzie, cred că efectele pozitive asupra microîntreprinderilor prin diminuarea impozitelor sunt anulate de creșterea cheltuielilor cu salariile”, a explicat Iancu Guda, director în cadrul Coface.

O măsură de reducere a costurilor fiscale pentru microîntreprinderi ar fi avut „un efect mult mai puternic în economie, prin reducerea fenomenului de polarizare și creșterea păturii de mijloc în randul firmelor românești”, subliniază Iancu Guda.

Guvernul a adoptat, în 6 ianuarie 2017, o Ordonanță de Urgență care aduce schimbări importante în ceea ce privește impozitarea microîntreprinderilor. Astfel, a fost ridicat pragul până la care o firmă este considerată microîntreprindere de la 100.000 de euro la 500.000 de euro și a fost introdusă o cotă de impozitare de 1% din venituri pentru microîntreprinderile cu unul sau mai multi salariați, în timp ce cota de 3% pentru microîntreprinderile cu niciun salariat a rămas valabilă. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare