Economic

Sondaj. Peste 75% dintre IMM-urile din România nu susțin amnistia fiscală

 

Peste 75% dintre IMM-urile din România nu susțin amnistia fiscală, iar în cazul în care o astfel de măsură ar fi luată de ea ar trebui să beneficieze persoanele fizice şi microîntreprinderile.

„În locul unei măsuri controversate de amnistie fiscală, cu efecte negative evidente, cu dezavantaje şi inechităţi faţă de contribuabilii oneşti, ar trebui avute în vedere măsuri de stimulare a conformării benevole şi de bonificare a întreprinzătorilor care şi-au plătit la timp şi în bune condiţii taxele şi impozitele, precum şi măsuri de îmbunătăţire a cadrului legal fiscal, vizând în principal aşezarea justă a sarcinilor fiscale potrivit principiului constituţional care reprezintă o garanţie a principiului egalităţii în materie fiscală”, a declarat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferinţă de specialitate.

În perioada 23 – 29 iulie 2018, CNIPMMR a realizat un sondaj privind utilitatea aministiei fiscale. Potrivit sondajului, la întrebarea „Susţineţi oportunitatea adoptării măsurii amnistiei fiscale?”, 76,2% din respondenţi au spus că nu susţin amnistia fiscală, în timp ce la întrebarea „Cine consideraţi că ar trebui să beneficieze de măsura amnistiei fiscale?” respondenţii au apreciat că persoanele fizice (41,3%) şi microîntreprinderile (40,3%) ar trebui să fie în principal vizate de această măsură.

Totodată, 55,6% din respondenţi au declarat că nu au un interes personal în aplicarea acestei măsuri, iar 44,4% au menționat că ar putea fi interesaţi personal de amnistia fiscală. În privința efectelor generate de adoptarea acestei măsuri, 46% din respondenţi consideră că este una controversată cu efecte multiple; 30,2% susțin că va avea efecte negative și 23,8% sunt de părere că va avea efecte pozitive.

Majoritatea respondenților susțin că printre efectele negative care ar putea decurge din această măsură se numără: încurajarea neachitării debitelor bugetare, alimentarea unei înclinaţii şi mai pronunţată spre evaziune fiscală, încălcarea principiilor de bază ale fiscalităţii, efectele negative asupra bugetului de stat şi creşterea riscului infracţional.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare