Scrisoare suplimentară semnată de România

România a semnat o scrisoare de intenție suplimentară cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, ce stabilește un set de criterii structurale și calificative pe care țara noastră trebuie sa le respecte în 2010, a declarat, ieri, Sebastian Vlădescu, ministrul Finanțelor Publice, într-o conferință de presă. „FMI a apreciat că România a îndeplinit condițiile prevăzute pentru eliberarea tranșelor, cu excepția uneia legate de arierate, pentru care am obținut o amânare. Am semnat cu FMI și cu CE o scrisoare de intenție suplimentară, iar aceasta, după ce constata îndeplinirea obligațiilor de politică monetară și fiscală în 2009, stabilește un set de criterii structurale cât și calificative pe care România trebuie să le respecte în 2010, cu referire specială la prima revizie ce urmează să fie făcută la sfârșitul lunii aprilie”, a afirmat oficialul. Ministrul a menționat că principalele criterii structurale se referă la legea responsabilității fiscale, la legislația de implementare a Legii salarizării unitare, noi reglementări privind reformele administrației fiscale, modificări ale codului de procedură fiscală, norme pentru contracararea riscurilor fiscale aferente autorităților locale și, de asemenea, măsuri care țin de Banca Națională a României, de legislația bancară și de consolidarea regimului de funcționare a fondului de garantare a depozitelor. Cât privește criteriile cantitative, oficialul a spus că este vorba despre soldul bugetului general consolidat, trimis trimestrial, de fondul garanțiilor și cel al arieratelor, de o țintă pentru soldul financiar al celor mai mari 10 întreprinderi cu capital de stat, precum și de cheltuielile curente primare ale bugetului general consolidat. De asemenea, ministrul Sebastian Vlădescu a mai precizat că în respectiva scrisoare mai există și „câteva prevederi suplimentare referitoare la crearea unui fond tampon pentru evitarea presiunilor financiare sezoniere, la acțiuni pentru îmbunătățirea administrării fiscale și utilizarea veniturilor provenite dintr-o taxă de participare a pacienților pentru acoperirea arieratelor din sectorul medical și accelerarea rambursării arieratelor’’. (A.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




