Economic

Scandalul FACTURILOR… Noi amenzi aplicate de Protecția Consumatorilor / Unde puteți depune reclamație

 

Comandamentul pentru Energie – creat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) după „valul” de nereguli la facturile românilor – a finalizat alte 22 de acțiuni de control la companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale către consumatorii casnici.

Ca atare, comisarii ANPC au aplicat alte 10 amenzi contravenționale, în valoare totală de 195.000 lei, la care s-a adăugat și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

Dintre cele mai importante abateri constatate în timpul verificărilor, ANPC a menționat următoarele:

● nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021

● furnizarea de energie electrică, fără licență 

● nerespectarea termenului de facturare și facturarea comasată pe două luni

● informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea

● contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate

● practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie. 

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate.  Aceștia sunt invitați să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Amendă de 10.000 de lei, pentru nereguli privind distribuția energiei electrice / Pe cine a sancționat Protecția Consumatorilor / Situația la nivel regional și național

Ce S-A DECIS în cazul prețurilor foarte mari la energie și gaze?!…

ANRE, primele amenzi la furnizori pentru „UMFLAREA” facturilor de gaze și energie!

Factura la gaze primită de Castelul Peleș pentru luna decembrie nu poate fi acoperită nici cu 2.000 de bilete vândute


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] funcționar public a fost prins în flagrant în timp ce îi dădea mită unui comisar de la Protecția Consumatorilor. Denunțul a fost formulat de angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare