Sântilia, sărbătoarea mocanilor săceleni

Sântilia sau „Târgul feciorilor’’, străvechea sărbătoare a mocanilor săceleni, care are loc în fiecare an în mijlocul sezonului pastoral, s-a desfășurat, în acest an, între 23 și 25 iulie.

Evenimentul a debutat vineri, 23 iulie, când la Grupul Școlar „Victor Jinga” din municipiul Săcele a avut loc simpozionul cu tema „Săcele și săcelenii”, simpozion la care au participat importanți oameni de cultură ai municipiului Săcele și nu numai. Printre aceștia s-au numărat primarul municipiului Săcele, Radu Nistor Florea, academicianul Dimitrie Cazacu, Dumitru Voinea – fost primar al Săcelelui, Nicu Purcăroiu – fost profesor de geografie la Liceul Unirea Brașov, Emilia Stoian – profesor Liceul Victor Jinga Săcele, Paul Șerban – preot la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, prof. Dan Zamfir, Zangor Lucian – consilier local, Maria Bobeș – pensionară. Sub forma unor prezentări narative au fost evocate amintiri despre Săcelele de odinioară, dar și despre sărbătoarea Sântiliei, sărbătoarea tradițională a mocanilor. Manifestările au continuat, duminică, 25 iulie, la Muzeul Etnografic Săcele unde au fost expuse costume populare, obiecte și fotografii vechi ale săcelenilor din vechime, unele având aproape un secol. Colecționarii care au contribuit la realizarea expoziției au fost premiați cu diplome. Petrecerea a continuat în Poiana Angelescu unde, începând cu ora 11.00, formații de muzică populară și ușoară au evoluat în fața celor prezenți până în jurul orei 21.00 când sărbătoarea s-a încheiat cu un frumos foc de artificii. 

O sărbătoare străveche
Sântilia sau „Târgul feciorilor” este o străveche sărbătoare a mocanilor săceleni, care are loc în fiecare an la mijlocul sezonului pastoral, legată în vechime de celebrarea zeului soarelui și focului. Acest obicei are loc la mijlocul sezonului pastoral, în ziua de Sfântul Ilie (20 iulie). Astăzi, sărbătoarea se desfășoară în locul cunoscut sub numele de Poiana Angelescu. Această nedeie pastorală era strâns legată de viața și ocupația mocanilor săceleni care traversau cu turmele de oi, teritorii întinse. Specificul pastoral al Sântiliei de la Săcele s-a păstrat în obiceiul ciobanilor de a face cadou fetelor cu care urmau să se căsătorească furci de tors și tipare pentru caș, frumos crestate de ei în liniștea și singurătatea munților. Păstorii aveau un motiv în plus să aștepte ziua Sântiliei – după urcarea oilor la munte ei nu mai aveau voie să coboare în sat și nici să fie vizitați de neveste sau drăguțe. După perioada grea, izolați fiind de cei dragi, de biserică, de sat, venea Sântilia, ziua când lumea urca la ei. În procesul de desacralizare, Sântilia a asimilat funcții noi, în special cele legate de schimbul de produse și de cunoașterea tinerilor în vederea căsătoriilor. Din străbuni s-a moștenit și transmis „jocul” din ziua de 20 iulie a fiecărui an, ziua Sfântului Ilie, de unde transformarea în „Sânt – Ilie”, apoi „Sântilie”, ca să rămână, prin eliminare și mai ușoară pronunțare „Sântilie”.