Economic

Salariile bugetarilor – creștere dublă față de media pe economie

 

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, în luna august a acestui an câștigul salarial mediu net pe economie a fost de 2.364 lei, cu 1,2% mai mult decât în iulie. Ritmul de creștere a salariului mediu față de august 2016 a fost de 12,6%, mai mult decât dublu față de creșterea economică de 5,8% înregistrată în primul semestru al acestui an.

Valoarea salariului mediu este dată în principal de salariile din sectorul bugetar, care au avut cele mai mari creșteri. De exemplu, majorarea veniturilor salariale din administrația publică și sănătate a fost de circa două ori mai mare decât media pe economie. La polul opus este învățământul, domeniu în care creșterea salarială a fost sub media pe economie.

Pen ansamblu, creșterile salariale din sectorul bugetar au fost duble față de media națională, ceea ce este de natură să afecteze sectorul privat și pe cei care lucrează aici. Și încă o observație: comerțul – respectiv consumul – a devenit sursa de bază a creșterii economice, în dauna industriei prelucrătoare. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare