Economic

Românii pot investi începând de astăzi în patru noi emisiuni de titluri de stat

 

Românii pot investi, începând de astăzi, în patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului „Tezaur”, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi 5%.

„Alternativa de economisire a Ministerului Finanţelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, astfel că, până în prezent, peste 20 de mii de români au investit în titluri de stat mai mult de 1,2 miliarde de lei. Titlurile de stat pot fi cumpărate între 2-22 aprilie de la unitățile Trezoreriei Statului; între 2-18 aprilie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 2-19 aprilie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română”, se arată în comunicatul de presă al MFP.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fără plafon maxim individual de subscriere. Titlurile de stat lansate sunt în formă dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

„Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului «Tezaur» pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate”, precizează MFP.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare