Economic

România vrea să trimită un „spion” agricol în Ungaria

Un specialist din MADR va fi trimis la Budapesta pe perioada în care Ungaria va deține șefia UE să învețe din această experiență

  • logomytex.png
 

După ce ani la rând dezastrul agriculturii autohtone a fost demonstrat, evidențiat și analizat pe toate fețele, oficialii ministerului de resort au găsit în sfârșit „soluția” propășirii fermierilor din țara noastră. Nu este vorba despre reabilitarea sistemului de irigații abandonat de autorități, acordarea de subvenții decente pentru cei care încă se încăpățânează să creadă în lucratul pământului și nici despre protejarea producției românești sau a agricultorilor în fața invaziei importurilor. Nici pomeneală. În schimb, potrivit ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, România va trimite un specialist la Ministerul Agriculturii de la Budapesta, pe perioada deținerii președinției Uniunii Europene (UE) de către Ungaria, în prima jumătate a lui 2011, în condițiile în care această țară va jucă un rol important în procesul de redefinire a Politicii Agricole Comune.
„România dorește că pe perioada președinției deținute de Ungaria la Uniunea Europeană să învețe din această experiență (…) Am propus ca o persoană din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să participe pe durata întregii președinții la activitatea ministerului de la Budapesta, urmând că noi să facem o propunere în acest sens, iar o persoană să fie prezentă acolo chiar înainte de începutul președinției pentru a parcurge întreaga etapă”, a declarat oficialul din fruntea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Acesta a mai precizat că Ungaria va prelua președinția Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2011 și va juca un rol important, în condițiile în care în această perioadă se vor discuta principalele direcții ale Politicii Agricole Comune pentru perioada de după 2013. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru, s-a întâlnit marți cu omologul său din Ungaria, Sandor Fazekaș. Cei doi au discutat aspecte privind cooperarea bilaterală dintre România și Ungaria în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google