RAPORT. În perioada ianuarie-aprilie 2010, Deficitul de cont curent s-a adâncit cu peste 40%

În perioada ianuarie-aprilie 2010 deficitul de cont curent al balanței de plăți a fost de 2.060 milioane euro, în creștere cu 40,3% în raport cu aceeași perioadă din anul 2009, a anunțat ieri Banca Națională a României (BNR) pe site-ul oficial. Influența determinantă asupra majorării soldului contului curent a avut-o balanța transferurilor curente, care a înregistrat un sold mai mic cu 61,2% față de perioada ianuarie-aprilie 2009. Raportul oficial mai relevă faptul că deficitul contului curent în perioada ianuarie-aprilie 2010 a fost finanțat în proporție de 55,1% prin investiții directe ale nerezidenților în România, 1.135 milioane euro (comparativ cu 1.796 milioane euro în perioada ianuarie-aprilie 2009), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 975 milioane euro (comparativ cu 1.088 milioane euro), iar creditele intra-grup 160 milioane euro (comparativ cu 708 milioane euro).
Datoria externă, în creștere
Aceeași sursă mai amintește că datoria externă pe termen mediu și lung a fost la 30 aprilie 2010 de 70.474 milioane euro (81,4% din total datorie externă), în creștere cu 7,4% față de 31 decembrie 2009.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2010 nivelul de 16.116 milioane euro (18,6% din total datorie externă), în creștere cu 10,4% față de 31 decembrie 2009.
BNR a mai precizat că rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung a fost 33,1% în perioada ianuarie-aprilie 2010, similară cu cea înregistrată în anul 2009. Gradul de acoperire a fost 9,6 luni de importuri de bunuri și servicii la 30 aprilie 2010, față de 8,6 luni la 31 decembrie 2009.
(A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




