Protocol anticriză pentru salvarea afacerilor din turism

Situația economică dificilă din ultima perioadă a scăzut puterea de cumpărare a românilor, o bună parte renunțând la vacanțe chiar și în condițiile în care piața a fost invadată de oferte speciale, promoționale, etc. Așa stând lucrurile, trei asociații din turism, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) și Organizația Patronală a Turismului Balnear au decis să sprijine membrii săi și să semneze protocoale de colaborare pentru promovarea destinațiilor românești. Evenimentul a avut loc ieri în orașul nostru, prilej cu care reprezentanții organizațiilor au afirmat că astfel se consolidează parteneriatele între agențiile de turism și prestatorii de servicii din zona balneară și turismul rural. Practic, aceste protocoale vor constitui un instrument util de susținere reciprocă a campaniilor și inițiativelor proprii, a evenimentelor organizate de fiecare asociație. Concret, fiecare asociație va promova, pe lângă ofertele proprii, și pe ale celorlalte organizații. Printre programele înscrise în campania comună se numără ofertele speciale „Înscrieri Timpurii 2011”, „Vacanță la țară”, „Zile gratuite de vacanță”, „O săptămănă de refacere în stațiunile balneare”, „Decada balneară”, „Hai la băi!” și „Vacanțe speciale de evenimente”. Potrivit asociațiilor, acestea sunt adresate celor care alocă un buget minim pentru petrecerea unui concediu de refacere într-o stațiune balneară sau la o pensiune rurală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



