Economic

Programul „Rabla 2019” va demara în luna aprilie

 

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat, astăzi, la Craiova, că Programul „Rabla 2019” va demara până pe 5 aprilie, iar Guvernul şi-a propus să aloce fonduri pentru un număr de până la 50.000 de vouchere.

„Ştiu că dumneavoastră, industria, la fel ca foarte mulţi români, aşteptaţi demararea Programului «Rabla 2019». Anul trecut am reuşit să îl pornim în februarie. Anul acesta nu a fost posibil, din cauza tergiversării total nejustificate a promulgării Bugetului de stat. Şi deşi nu Guvernul şi nu Parlamentul sunt responsabile pentru acest blocaj, ne cerem noi scuze românilor, dacă alţii nu au curajul să îşi asume! La fel ca şi anul trecut, noi suntem deja pregătiţi de lansare. Şi, la cum arată calendarul astăzi, ne angajăm sa demarăm Programul «Rabla» până pe 5 aprilie”, a declarat Graţiela Gavrilescu.

Practic, prin Programul „Rabla” s-au casat aproximativ 700.000 de autovehicule vechi, care au fost înlocuite cu peste 550.000 de modele nepoluante.

Ministrul Mediului a participat la Forumul Industriei Auto 2019, eveniment desfăşurat în cadrul Preşedinţiei române la Consiliul UE la care a fost prezent şi premierul Viorica Dăncilă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare