Economic

Profit net de 540,7 milioane de lei, raportat de Fondul Proprietatea

 

În primele șase luni din 2016, Fondul Proprietatea a înregistrat un profit net de 540,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere netă de 89,6 milioane de lei, consemnată în aceeași perioadă a anului precedent, arată datele raportului semestrial publicat astăzi de societate. Principalul factor care a contribuit la acest rezultat a fost „câştigul net din vânzarea participaţiilor, compensat parţial de modificarea negativă nerealizată a valorii juste a participaţiilor clasificate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în principal aferentă deţinerii în OMV Petrom SA”, precizează documentul. În această perioadă, capitalurile proprii totale au fost de 11,766 miliarde lei, în scădere cu 2,4% comparativ cu valoarea de la 31 decembrie 2015, de 12,053 miliarde lei. La 30 iunie 2016, Fondul a raportat o valoare a activului net pe acţiune de 1,1445 lei. Fondul Proprietatea a fost înfiinţat la 28 decembrie 2005 ca societate pe acţiuni, care funcţionează ca o societate de investiţii de tip închis. Obiectivul investiţional al fondului este maximizarea randamentelor şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni româneşti şi valori mobiliare bazate pe acțiuni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare