Procedurile de aprobare tacita a cererilor de autorizatii vor fi modificate

Procedurile de aprobare tacita si emitere automata a autorizatiilor in lipsa unui raspuns al administratiei la cererea solicitantului vor fi modificate prin simplificarea operatiunilor, dupa ce Guvernul a primit semnale negative din partea oamenilor de afaceri privind modul de aplicare a legii. In urma cu doi ani, fostul Cabinet a adoptat Legea aprobarii tacite, care stabileste ca autorizatia se considera acordata sau, dupa caz, reinnoita, daca autoritatea administratiei publice nu raspunde solicitantului in termenul legal de 30 zile pentru emiterea sau actualizarea respectivului aviz.
Procedura aprobarii tacite se aplica in cazul tuturor autorizatiilor emise de administratia publica, cu exceptia celor privind activitatile nucleare, regimul armelor, munitiilor si explozibililor, regimul drogurilor si precursorilor, siguranta nationala. Dupa ce a primit reclamatii din partea firmelor inca din decembrie 2004 privind modul de aplicare a procedurilor de aprobare tacita, comisia guvernamentala pentru monitorizarea mediului de afaceri, condusa de vicepremierul Gheorghe Copos, a decis sa verifice situatia existenta.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




