Prețurile bunurilor de consum au crescut, în 2009, cu 5,6%

2009 a fost un an extrem de dificil pentru economia românească din cauza crizei financiare care a determinat pe de o parte, o creștere accentuată a prețurilor la bunurile și serviciile de consum, și pe de altă parte, o scădere masivă a interesului oamenilor de afaceri pentru a investi în propriile business-uri, date fiind condițiile total neatractive oferite de către stat.
Prețuri mai mari, ca în 2008
Potrivit Institutului Național de Statistică, creșterea medie a prețurilor pe total, în ultimele 12 luni, ianuarie-decembrie 2009, față de precedentele 12 luni, ianuarie-decembrie 2008, determinată atât pe baza IPC (indicele prețurilor de consum), cât și pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost de 5,6%. În luna decembrie 2009, prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,3%, cele ale mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,5%, în timp ce tarifele serviciilor au scăzut cu 0,3% față de luna precedentă. Indicele prețurilor de consum al anului 2009, față de 2008, a fost de 105,59%. De fapt, dacă ne raportăm exclusiv la indicele prețurilor de consum, adică acel indicator care măsoară evoluția de ansamblu a prețurilor mărfurilor cumpărate și a tarifelor serviciilor utilizate de către populație într-o anumită perioadă, față de o perioada anterioară, vom constata că, în 2009, acesta a fost mai mic față de 2008. Astfel, la mărfurile alimentare a fost de 100,34%, față de 100,38%, în 2008, la mărfurile nealimentare a fost de 100,54%, față de 107,72%, în anul precedent, iar la servicii a fost de 99,75%, față de 106,86%, în anul anterior. Pe de altă parte, un fenomen asemănător se observă și în privința ratei medii lunare a inflației care în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2009 a fost de 0,4%, în scădere față de cea a anului 2008, când a fost de 0,5%. Indicele prețului de consum pentru băuturi alcoolice și tutun a fost, în luna decembrie 2009, de 100,09%, cel pentru combustibili de 100,36%, iar cel pentru produsele reglementate, adică medicamente, energie electrică, gaze naturale, energie termică, transport C.F.R, transport pe apă, poștă, curier, telefon fix, abonament radio-tv, servicii de eliberare cărți de identitate, permis auto, pașaport, apă, canal, salubritate, transport urban în comun, chirii stabilite de administrația locală, a fost de 100,24%.
O țară scumpă
Datele furnizate de Institutul Național de Statistică indică, fără îndoială, faptul că România este o țară scumpă din toate punctele de vedere. În timp ce majoritatea țărilor din Occident ieftinesc, în această perioadă de criză, produsele pentru a nu rămâne cu ele pe stoc, românii preferă să le scumpească, crezând în acest fel că vor obține un profit frumușel. Numai că nu este așa… De pildă, într-o statistică dată publicității și realizată de Departamentul de Stat pentru Agricultură al SUA, în 2007, deci înainte de criză, referitoare la cât cheltuie cetățenii diferitelor țări pe alimente, România a ieșit pe unul dintre ultimele locuri. Un român cheltuie pe mâncare 1,834 dolari pe an, sumă aproximativ egală cu cea cheltuită de un american, deși acesta din urma câștigă de peste șase ori mai mult. Un englez cheltuie 2,351 dolari, un olandez 2,224 dolari, iar un german 2,500 dolari. Deși românii se află printre săracii Uniunii Europene, prețurile la alimente sunt printre cele mai mari din Europa, poate și pentru că, de-a lungul timpului, în țara noastră nu a existat o viziune asupra a ceea ce se întâmplă cu agricultura, industria ori serviciile, în general. Cert este că, în 2009, prețurile la produsele alimentare precum făina, mălaiul, uleiul, ouăle, legumele și conservele de legume etc., la fel ca și cele nealimentare au cunoscut creșteri dintre cele mai importante, și mai mult ca sigur același lucru se va întâmpla și în acest an. Deocamdată nu există o prognoză în acest sens, dar cu siguranță, creșterile de prețuri vor fi semnificative și în acest an, mai ales că în 2010 criza va fi mai dură ca în anul precedent.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



