Economic

Președintele ANAF: „«Lista rușinii» a fost redusă doar la marii datornici”

 

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Bogdan Stan, a declarat, astăzi, într-un interviu acordat Mediafax, că lista rușinii a fost redusă doar „la marii datornici”. Instituția a decis să reducă lista datornicilor pentru că se urmărește diminuarea unor cheltuieli, dar și pentru că sunt avute în vedere, în special, creanţele reprezentative pentru încasarea veniturilor la buget.

„Această măsură de stabilire a unor plafoane de semnificaţie au rolul de a asigura o mai bună aplicare a principiului proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele utilizate. Prin O.P.A.N.A.F. nr. 558/2016 a fost aprobată procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii. Temeiul legal în baza căruia a fost elaborată îl reprezintă prevederile art. 162 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora organele fiscale centrale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice şi juridice care inregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii. Ulterior, această procedură a fost modificată prin O.P.A.N.A.F. nr. 1164/2016 şi O.P.A.N.A.F. 2266/2016”, a explicat Bogdan Stan.

În luna ianuarie 2017, ANAF a anunțat că propune modificarea procedurii de publicare a listelor cu obligaţii fiscale restante, respectiv a plafoanelor sub care cuantumul total al obligaţiilor fiscale restante nu mai fac obiectul publicării pe site.

„Aceste plafoane sunt: 500.000 lei, pentru marii contribuabili; 250.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii; 100.000 lei, pentru celelalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi 15.000 lei, pentru debitorii persoane fizice, altele decât cele de la lit. c).”, preciza fiscul.

Citiți și: 

ANAF. Numai românii care au restanţe de peste 15.000 de lei vor figura pe lista datornicilor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button