Economic

„Premierul” Olguța Vasilescu dezvăluie de când se va aplica „obligatoriu” legea salarizării unitare

Deocamdată, proiectul legii cu pricina nici n-a fost depus la Parlament

 

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat, astăzi, că proiectul Legii salarizării unitare va fi depus la Parlament „cât mai curând”, după ce promisiunea ca acesta să ajungă în forul legislativ imediat după Paști n-a fost onorată. De asemenea, Lia Olguța Vasilescu a anunțat și ziua exactă de la care acest proiect ar urma să se aplice. 

„Legea este în linie dreaptă. Orizontul de timp este exact cum scrie în programul de guvernare, la data de 1 iulie ea să se aplice. Se va aplica obligatoriu de la data de 1 iulie. Legea este bună, vor mai fi făcute probabil suficiente amendamente în Parlament şi suntem deschişi. Am apucat să mă uit pe amendamentele care au sosit până acum pe adresa pe care am dat-o, a Ministerului Muncii, în majoritatea dintre cazuri nu s-a citit legea pentru că altfel nu aveau cum să facă asemenea greşeli sau să pună astfel de întrebări. Oricum, eu nu am niciun stres că ea nu va trece destul de repede de Parlament, tocmai din cauza aceasta am luat şi amendamentele care mai sunt depuse de parlamentari ca să vedem ce mai putem modifica noi direct atunci când o depunem. Să nu mai fie nevoie să stăm foarte mult în dezbaterea parlamentară”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.

În acest context, oficialul a precizat că data de 1 iulie pentru începerea aplicării legii ia în calcul inclusiv o cerere de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis sau un atac la Curtea Constituțională, care s-ar putea petrece în luna iunie.

Citiți și: 

Aplicarea Legii salarizării unitare a fost amânată pentru cel puțin 10 zile. Proiectul a fost publicat (DOCUMENT)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare