Economic

Până se mai gândesc braşovenii, harghitenii îşi fac aeroport lângă Miercurea Ciuc!

 

Un studiu de prefezabilitate privind realizarea unui aeroport în apropierea municipiului Miercurea Ciuc a fost lansat recent în dezbatere publică. Studiul e finanțat de Guvernul Ungariei și prevede dezvoltarea aerodromului aflat la câțiva kilometri de Miercurea Ciuc. Este vorba despre transformarea aerodromului într-un aeroport de mici dimensiuni. Aeroportul va fi dotat cu turn de control, terminal de pasageri, hangare și săli unde oamenii de afaceri vor putea să aibă diverse întâlniri, informează Agerpres. Autoritățile locale spun că aeroportul va fi folosit și pentru transportul bolnavilor care trebuie să ajungă în diverse spitale din țară sau străinătate. S-a menționat faptul că în condițiile în care accesul către alte zone din țară se face greu, realizarea unei legături aeriene ar putea duce la creșterea investițiilor în județ. Studiul de prefezabilitate va sta în dezbatere publică 45 zile, iar aeroportul ar urma să se realizeze printr-un parteneriat public-privat.

Amintim că proiectul Aeroportului Ghimbav din județul Brașov a mai făcut un pas spre concretizare. Propunerea care vizează modificarea Legii nr. 297/2015 (Legea Chiriac) privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului în domeniul public al Judeţului Braşov, pentru realizarea aeroportului, a primit avizul favorabil al Comisiei Juridice de specialitate, din cadrul Senatului. Camera Deputaților va avea ultimul cuvânt în privința propunerii legislative.

Citiți și:

UPDATE. BRAŞOV. Legea Aeroportului, dezbătută în regim de urgenţă în Senat. Au fost două încercări de modificare a legii, respinse de parlamentari. GALERIE FOTO

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare