Economic

OFICIAL. Băncile şi consumatorii au încheiat 197 de înţelegeri amiabile în acest an

 

Băncile şi consumatorii au încheiat, în acest an, 197 de înţelegeri amiabile, intermediate de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), faţă de 97 de înţelegeri pe tot parcursul anului 2018, informează instituţia.

În primele trei trimestre din 2019, s-au format peste 560 de dosare de conciliere în cadrul CSALB, faţă de 550 de dosare în aceeaşi perioadă a anului precedent. Totodată, cererile înregistrate în primele nouă luni din 2019 au crescut cu 38%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018.

„Aspectele pe care le dorim îmbunătăţite în perioada următoare sunt legate de activitatea de conciliere în rândul IFN-urilor şi rata de respingere a cererilor în cazul unor bănci comerciale. Ne dorim ca, la finalul anului, la nivelul întregului sistem bancar, aproximativ 70% din cererile de conciliere să fie acceptate de bănci şi transformate în dosare de conciliere”, a explicat Alexandru Păunescu,  preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Până în luna octombrie, 350 de consumatori s-au împăcat cu băncile sau IFN-urile, prin intermediul CSALB, cu 39% mai mulţi faţă de situaţia de la finalul T3 din 2018. În acest an, în 90% din negocieri părţile au acceptat soluţia propusă de conciliatori, iar în 10% din cazuri cel puţin una dintre cele două părţi a refuzat-o.

CSALB este o instituţie înfiinţată ca urmare a unei directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni, negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri, pentru contractele aflate în derulare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare