Economic

Mugur Isărescu: BNR monitorizează tendința inflației şi va reacţiona dacă vor fi observate „creșteri care tind să dureze”

 

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, astăzi, că instituţia financiară centrală monitorizează cu atenţie tendinţa inflaţiei şi va reacţiona în cazul în care vor fi observate „creșteri care tind să dureze”.

„Vă spun că ne vom uita foarte atent la tendință, dacă este vorba de ceva mai mult sau mai puțin accidental, statistic. Ne așteptăm ca în trimestrul I, statistic, să avem un vârf de inflație. Din ce cauză? Pentru că anul trecut, prin introducerea TVA-ului, inflația a fost foarte scăzută și atunci inflația pe un an de zile, ianuarie 2018 raportat la ianuarie 2017 arată o creștere, chiar dacă inflația lunară din ianuarie anul viitor nu va fi mare. La fel și în februarie, la fel și în martie. Deci, noi ne așteptăm la un asemenea puseu al inflației. Știm însă că el va fi depășit. Nu are niciun rost să reacționăm la el. În sensul să luăm măsuri care înseamnă bruscarea economiei pentru a ataca o chestiune care este temporară. Dar dacă vedem că este vorba de o tendință și o creștere a inflației care tinde să dureze, bineînțeles că vom reacționa”, a explicat Mugur Isărescu.

În ședința de astăzi, Consiliul de Administrație al BNR a analizat și aprobat „Raportul asupra inflației”, ediția noiembrie 2017. Documentul va fi prezentat publicului în 9 noiembrie 2017.

„Noul scenariu al prognozei evidențiază perspectiva accelerării semnificative a inflaţiei pe orizontul scurt de timp, succedată de o temperare a acesteia începând cu ultimul trimestrul al anului 2018. Astfel, faţă de raportul precedent, traiectoria ratei anuale prognozate a inflaţiei a fost revizuită sensibil în sens ascendent pe termen scurt, aproape exclusiv ca urmare a acțiunii recente și anticipate a unor factori pe partea ofertei şi ușor în sens descendent pe cel de-al doilea segment al orizontului de proiecţie”, subliniază BNR.

Reamintim că, astăzi, Consiliul de Administrație al BNR a decis să mențină dobânda-cheie la nivelul de 1,75% pe an.

Citiţi şi:

BNR menține dobânda-cheie la nivelul de 1,75% pe an

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare