Economic

Ministrul Turismului: „Voucherele de vacanță se vor acorda după rectificarea bugetară”

 

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat, astăzi, că voucherele de vacanță se vor acorda, în acest an, pe suport tipărit sau în format electronic, după rectificarea bugetară.

„Anul acesta, voucherele de vacanță se acordă după momentul rectificării bugetare, care va avea loc la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august. După această rectificare bugetară toate instituțiile publice centrale și companiile de stat vor acorda aceste vouchere de vacanță, în funcție de cum vor cădea de comun acord cu sindicatele, dacă au așa ceva sau reprezentanții salariaților”, a explicat Mircea Dobre.

De la 1 decembrie 2018, modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță se va schimba. „Modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță va fi stabilită printr-o Hotărâre de Guvern. Toată lumea să stea liniștită că aceste vouchere de vacanță se dau exact cum s-a promis în Programul de guvernare”, a precizat oficialul.

Voucherele de vacanță vor avea același regim cu tichetele de masă. „Noi, momentan, facem reglementarea și ulterior după rectificarea bugetară, voucherele de vacanță se pot acorda. Aceste vouchere de vacanță vor avea același regim cu tichetele de masă, în privința impozitării, deci cu reținere la sursă”, a subliniat Mircea Dobre.

Impactul bugetar anual determinat de acordarea acestor tichete este estimat la 1,73 miliarde lei, calculat la valoarea unui salariu minim brut pe economie, de 1.450 de lei, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului aflat în consultare publică pe site-ul Ministerului Turismului.

Citiți și: 

Președintele ANAT susține că înlocuirea voucherelor de vacanță cu prime în bani va duce la evaziune fiscală

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare